Tu ce alegi să „țipi” sau să taci?

De –a lungul timpului s-au făcut o serie de studii privind comunicarea, dar puțini au înțeles esența acesteia. De ce zic așa? Pentru că am auzit sute de  persoane (și nu exagerez când zic sute) care vorbesc despre necesitatea comunicării eficiente cu cel de-alături, dar n-am văzut pe nimeni să aplice vreo idee enunțată.

Mulți se ascund în spatele la aceea că: nu vor să rănească sau să –l facă pe cel de-alături să se simte jenat, dar oare nu se va simți  mult mai rău dacă am tăcea și am fi falși?

DA, se va simți neajutorat, înșelat, trădat, lipsit de importanță, fără încredere în sine…

Citesc cartea Viața pe un peron de Octavian Paler și sunt de a acord cu ideea că „Lumea e plină de Măști de sticlă. Te uiți și nu le vezi. Mângâi fața unei femei și nu simți masca asta de sticlă. Se îmbrățișează doi amanți și nu simt unul la celălalt masca se sticlă. Se sărută și nu simt…” Hmmm atingem față celui drag și nu-i simțim masca de stilă…De ce are mască de sticlă?  La ce-i folosește? E oare mai fericit cu ea? Sunt întrebări care necesită răspuns, răspuns care poate fi găsit doar discutând cu noi înșine.

Fiecare dintre noi trăiește sub un clopot de stilă, strigă, cere ajutor, nimeni însă nu aude, toți rămân reci la toate…

Deși tăcerea e mai puternică decât țipătul, eu aleg să țip, să vorbesc, „să deranjez” cu ceea ce cred, să nu port mască de sticlă și nici să trăiesc sub un clopot de sticlă, eu aleg să aud țipătul celui de alături…

Dragoste de îngeraș

Îmi place să savurez din lucrurile mărunte care se plimbă pe lângă mine, pur și simplu îmi îmbracă sufletul în culori și mă face fericită.

După o zi inundată de teze, teste, lecții de predare-învățare, un soare mic și dulce a luminat azi camera sufletului meu.

Deși un pic obosită, am asistat în microbuz  la o discuție despre iubire…Dar nu iubirea devalorizată azi în rândul unor persoane, ci o iubire sinceră, așa ca în poeziile lui Eminescu.

Un îngeraș de fetiță (de vreo 7 anișori), pe lângă exercițiul de a zice cât mai multe cuvinte care încep cu litera Ș, încerca să-i mărturisească mămicii sale dragostea care –i domină suflețelul ei inocent. Privea soarele mic pe geam, zicea cuvinte ca: șoarece, școală, șireată, șmecher, șarpe etc, însă printre ele îi mai spunea că  se gândește în fiecare seară la el, că o privește așa frumos la lecție și că  pentru toată viața va fi îndrăgostită de el. Mămica încerca zadarnic să –i alunge gândurile de iubire, căci fetița continua prinde cuvinte, ce nu-și aveau locul acolo, să –i descrie sentimentele care o încearcă, din cauza prințului din povestea copilăriei. Stăteam atentă și liniștită lângă  micuța îndrăgostită pentru a ascultă și profita de sinceritatea cuvintelor care descrie  primul fior al dragostei, dar și pentru a mă întoarce în timp și a –mi aduce aminte de dragostea care i-o purtam și eu colegului de bancă.

(Trebuie să vă mai zic că am rămas plăcut surprinsă de faptul că doamna era vorbitoare de limbă rusă, dar fetița ei mergea la o școală cu predare în limba română.)

Mmmmmmm simțeam un miros de dragoste, de inocență, de sinceritate, de dăruire de sine și am savurat din plin momentul divinei  iubiri…

Dragii mei, bucurați-vă de lucrurile mărunte care vă umple inima de bucurie!

Lacrimi poetice

O nouă ediție, o nouă colaborare de succes cu elevii mei.

Elevii mei

Vă spune ceva data de  20 octombrie 1939? Dar  26 iunie  2013? Aceste date scriu cu lacrimi ziua când s-a născut și când s-a stins din viață poetul durerii- Dumitru Matcovschi. Poetul a lăsat un gol imens în suflete celor care l-au apreciat și i-au iubit opera, de aceea slovele-i de foc vor rămâne mereu în inimile noastre.

Festivalul-concurs Focul din vatră in memoriam Dumitru Matcovschi, organizat la Colegiu de Transporturi din Chișinău, pe 18.10.2014, a  adunat amalgamul de emoții, pe care le trăiește eul și personajul matcovschian, pe scena mare a colegiului de talente, așa cum obișnuiesc să spună mulți dintre cei care cunosc bogata activitate a profesorilor de aici (Domnul director, Boris Rusu, este mereu întrebat ce pregătește la colegiu tehnicieni sau artiști. Noi pregătim OAMENI, dragilor. ).

Această zi frumoasă de toamnă a adunat din toată țara 17 colegii care au pus în scenă opera distinsului poet. Cei care au evoluat au dat dovadă de măiestrie, dragoste pentru frumos și au stors tot din sufletele lor când au cântat piese pe versurile poetului, iar iubitorii de teatru au jucat  fragmente memorabile din dramaturgia marelui poet. O zi întreagă inundată de culoarea caldă a poeziei și a dramaturgiei lui Matcovschi. Băile de emoții și lacrimi nu au lipsit nici de data aceasta. Toți concurenții ne-au impresionat prin talentul pe care-l posedă și pe care l-au pus în valoare pe scenă.

Membrii juriului: Petru Butuc, doctor în filologie, Maria Iliuț, interpretă, Victor Ghilaș, muzicolog, au remarcat mulți elevi a căror viitor se așteaptă a fi mare și înecat în succese și realizări frumoase.

Elevii Colegiului de Transporturi din Chișinău au făcut sală să trăiască sentimente de o intensitate uimitoare. Cei 5  actori în devenire au impresionat prin dăruirea și măiestria de care au dat dovadă în interpretarea unor fragmente din piesa ”Pomul vieții”, au trezit zâmbete, dar au și cules lacrimi… Mi-au bucurat inima cu o prezentare pe măsura muncii noastre

Festivalul –concurs Focul din vatră continuă să predea lecții de patriotism, de dragoste pentru limbă,pentru părinți, pentru neam, lecții de iubiri frumoase și adevărate…

A doua filă din cartea Lacrimi poetice este  scrisă cu mai mari emoții și cu dragoste nemărginită.

Ansamblurile folclorice BAȘTINA și HAIDUCII conduse de Nicolae GRIBINCEA.

Pomul vieții

Hraneste-ti mintea cu gânduri mari… (Benjamin Disraeli)

Eul liric este ”țicnit”,  poeții  au probleme și din cauza aceasta scriu astfel de poezii!

Este doar o singură idee enunțată la ora de curs universitar (masterat) cu  tema Lirica lui Tudor Arghezi sub semnul modernității, pe care am predat-o studenților- masteranzi (anul doi) de la facultățile chimie, fizică, limbi străine, psihologie, Universitatea de Stat din Moldova.

Am ales  un scriitor fascinant și o perioadă  savuroasă din literatura română, făcând trimitere și la poetul francez Charles Baudelaire, care am crezut că va impresiona, dat fiind faptul că atât poeziile lui Arghezi cât și cele ale lui Baudelaire sunt melopeice și-ți bucură gândurile cu originalitatea limbajului și a discursului.

Trebuie să recunosc că începutul a fost unul reușit și promițător, am explicat noțiunile de modern-modernitate-modernism, apoi particularitățile acestei mișcări, studenții s-au implicat și au dat răspunsuri corecte, dar (!!!) când am trecut la partea practică, adică la analiza textului poetic, am avut senzația că  după ei sunt și eu ”cu probleme”, din moment ce analizez și înțeleg  starea eului liric (șovăielnic, în cazul nostru) din poezia, dragă mie, De-abia plecaseşi de Tudor Arghezi. Am fost surprinsă de atitudinea față de poezie (și de literatură), ce domină gândirea unui tânăr, care trebuie să dețină niște lecturi serioase, care trebuie să impresioneze prin amalgamul de emoții, de gânduri, de experiențe, dobândite prin lectură.

În doi ani de activitate pedagogică nu am întâlnit astfel de situații, nu am simțit emoțiile fără vreun echivalent în cuvinte, pe care le-am trăit împreună cu prietena-colegă, Irina. Am plecat de oră șocate, distruse la propriu, dezamăgite de tot ce înseamnă literatură pentru tinerii de azi.

Mă doare, mă doare enorm că nu este înțeleasă literatura…Ea, dragii mei, ne hrănește nu numai gândurile, dar și sufletul…

Încercați să simțiți emoțiile, pe care le transmit aceste două poezii, apoi savurați din mirosul de lectură și hrăniți-vă mintea cu gânduri mari (B. Disraeli):

 

De-abia plecaseşi 

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,

Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Testament 

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte,

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin rapi şi gropi adânci

Suite de bătrânii mei pe brânci

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.

Ea e hrişovul vostru cel dintâi.

Al robilor cu săricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară

Sapa-n condei şi brazda-n calimară

Bătrânii au adunat, printre plavani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagane urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni

Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,

Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,

Lăsând întreaga dulcea lui putere

Am luat ocara, şi torcând uşure

Am pus-o când să-mbie, când să-njure.

Am luat cenuşa morţilor din vatră

Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,

Hotar înalt, cu două lumi pe poale,

Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară

O grămădii pe-o singură vioară,

Pe care ascultând-o a jucat

Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte

Si izbăveste-ncet pedesitor

Odrasla vie-a crimei tuturor.

E-ndreptăţirea ramurei obscure

Ieşită la lumină din padure

Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi

Rodul durerii de vecii întregi

Întinsă leneşă pe canapea,

Domniţa suferă în cartea mea.

Slovă de foc şi slovă faurită

Împarechiate-n carte se mărită,

Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.

Robul a scris-o, Domnul o citeşte,

Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei

Zace mania bunilor mei.

Deconstrucţia în Povestea lui Harap – Alb şi a crudului Spân de George Cuşnarencu

George Cuşnarencu foloseşte abil alternarea de planuri temporale şi de perspective narative, construind drama nu liniar-cronologic, ci ca un fel de sandviş din felii suprapuse. Virtuozitatea nu exclude jocul şi parodia, umorul grotesc, slujind însă observării şi ascultării realităţii.

Eugen Simion menţionează că George Cuşnarencu alternează cu abilitate planurile temporale, evită cronologia liniară, amestecă mitologia cu viaţa de toate zilele, literatura Science Fiction cu literatura realistă, sublimul cu grotescul şi melodrama cu tragedia, citează din cărţi şi se citează pe sine ca personaj sub numele de pe coperta, prezentându-şi modelele literare şi modelele de existenţa. Elementul inedit este ironia ce însoţeşte jocurile povestirii.

Un exemplu elocvent este Povestea lui Harap – Alb şi a crudului Spân în care procedeul de bază care construieşte opera este deconstrucţia. Acest procedeu constă în  reinterpretarea unui subiect, a unei teme, chiar şi a unei întregi opere dintr-o altă perspectivă, cea postmodernistă, în cazul nostru.  George Cuşnarencu realizează o poveste în care alternează perfect sarcasmul cu ironicul, modernul cu tradiţionalul. Opera este, de fapt,  o reinterpretare a poveştii lui Ion Creangă din perspectivă postmodernistă sau o poveste modernizată, cum ar spune alţii.

Harap-Alb este, aici, numit flăcău despre care ştie toată lumea că-l atrage la castelul lui Roşu-Împărat domnișoara, posesoarea unei zestre frumuşele. De asemenea, este interesant de menţionat că acest castel nu e unul asemenea din poveşti, dar e blocul P-15, în noul cartier  Roşia-Montana. Autorul oferă detalii despre apartamentul în care locuieşte împăratul: „Trei camere cu dependinţe, decomandate. Linoleum pe jos. Pereţii din b.c.a.” Aceste detalii despre motivul plecării flăcăului la apartamentul din noul cartier, descrierea apartamentului sunt primele exemple de deconstrucţie, adică la baza acestora se află informaţiile „reale” furnizate de Creangă.

Implicaţii postmoderniste se observă şi la nivelul limbajului. Flăcăul fluieră (element folcloric) melodia de toţi cunoscută „I want an operator/ for my pocket calculator” (element postmodern). Această tendinţă e lesne de observat şi din dialogul lui Harap-Alb cu Spânul

„- Puştiule, zice Spânul, ai un foc?

–  Sorry, zice Harap-Alb, nu fumez”

Jocul textual postmodern se construieşte în jurul poveştii lui Creangă,relevând acelaşi subiect,dar transmițând un alt mesaj. Este o lume similară lui Creangă, dar modalitatea abordării subiectului o face să fie o operă cu tentă ironico-sarcastică.

Convenţia pragmatică  din aceste două texte este diferită prima având scopul de a prezenta o poveste cu final fericit, a doua cu scopul de a ironiza cele povestite de Creangă.

În general, prozele în regim alegoric dispun de o mai mare putere de semnificare decât cele în regim realist şi nu doar din pricina deschiderii semantice proprii alegoriei, dar şi pentru motivul că prozatorul însuși pare să fie mai mult un intuitiv cu imaginaţie libera decât un analitic cu memorie reportericească.

„Postmodernul, precizează Cărtărescu în Postmodernismul românesc , nu creează, ci mimează, ia in derâdere, fantazează” şi are perfectă dreptate. exemplu elocvent fiind şi textul lui George Cuşnarencu.

Acțiune cu tinerii

Tânărul de azi este activ, cu inițiativă, cu potențial, îmbrățișați de o dorință arzătoare de a face o schimbare în comunitatea din care vin. Astfel caracterizează echipa de organizatori ai ȘCOLII PENTRU DEMOCRAȚIE participanții din acest an. Iar aceștia, la rândul lor,  sunt impresionați de calitatea seminariilor, dar și de vorbitorii cu nume mare în România.

Doina: Care este diferența dintre cele trei ediții ale Școlii pentru democrație pe care le-a organizat EXPERT FORUM?

Septimius (organizator): Școala pe lângă tema generală care este democrația, mai are și o temă specifică, care  se discută la seminarii. Dacă anul trecut a fost corupția, anul acesta a doua temă este clientelismul. De asemenea, vobitorii de la ediția a III-a sunt mai mult din afară și cred că informația transmisă este una mai complexă, pentru că nu toți judecătorii vorbesc deschis despre problemele justiției ca  Cristi Danileț.

Doina: Care sunt așteptările dvs. de la participanți?

Septimius: Bineînțeles, că vreau o colaborare și după finalizarea acestei săptămâni minunate petrecută la munte. Tinerii pe care i-am selectat din cei peste o sută de candidați, credem noi, sunt cei mai buni lideri care vor face proiecte și vor continua să facă o schimbare, pentru că noi chiar putem face aceasta.

Doina: Crezi că participarea la Școala pentru democrație va genera niște schimbări în comunitatea ta?

Cătălin (participant): Da, mă voi implica și mai mult. Această școală mă face să-mi doresc mult mai multe în comunitate, voi continua să contribui la dezvoltare prin voluntariat, organizații, dar și prin a ajuta oamenii pe care îi cunosc.

Doina: Cât de importantă este experiența obținută la Școala pentru democrație?

Cătălin: Este, într-adevăr, importantă. Mă face să-mi definesc noțiunile legate de democrație și de stat pe care le cunoșteam, văd informația aplicată.

Doina: Care au fost vorbitorii care te-au impresionat cel mai mult?

Cătălin: Toți au fost foarte buni, dar Ovidiu Vanghele și Cristi Danileț au fost savuroși.

Într-adevăr, cei 21 de tineri din Republica Moldova și România savurează discursuri și seminarii de un profesionalism extraordinar, motivând tinerii să fie împotriva clientelismului, populismului, extremismului și corupției.

Cădere fără strigăt

Se-nghesuie fulgii

în parcul singuratic,

în timp ce tu te uiţi cum ninge

deşi …

ninge tăcerea ta,

inima ta,

dragostea ta,

Ningi tu şi lumea ta…

 

Liniştea albă te  cuprinde,

Tăcerea răstignită te alintă,

Căci lucruri care odată te-au iubit

Azi au plecat din sufletul tău pustiit…

Zi de mai

 

23 de trandafri Multumesc elevilor din ET123c pentru frumoasa surpriza

Printre florile de mai se strecor momente de neuitat…

Dintre cele 365 de zile ale anului, una este cu totul specială…

Dintre toate surprizele, cele de pe 6 mai 2014 sunt cele mai frumoase…

Dintre toate gândurile pozitive, cele mai minunate le-am primit eu de ziua mea…

A plouat cu cele mai frumoase mesaje de felicitare, a nins cu cele mai frumoase flori și m-au inundat cu sărutări toți oamenii dragi…

Ţin să mulţumesc tuturor (părinţlor, surioarei mele dragi, colegilor de facultate şi de serviciu, elevilor, echipei Top Toastmasters Club, pritenilor ), pentru că mi-au făcut o zi de naştere specială, o zi minunată, o zi de neuitat…

 

 

 

 

 

 

 

 

Dimineaţa pierdută de Gabriela Adameşteanu

Romanul te captivează  prin personaje şi prin modalitatea acestora de a percepe lucrurile, te surprinde prin profunzimea subiectului şi te încântă prin complexitate.

Personajele principale îşi conturează, de fapt, propria lumea, care se intersectează. Romanul prezintă trei perioade care au marcat spaţiul românesc: perioada interbelică, comunistă şi post-comunistă, prezintă evoluţia societăţii în aceste trei etape.

Vica Delcă este femeia care evocă societatea de care nu mai este nevoie, care nu prezintă interes, este vizitatorul nepoftit şi evitat de toţi, dar întruchipează şi calităţile persoanei care face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi atinge scopurile, este dominată de o putere şi de o rezistenţă la înjosiri admirabilă. Ea îşi duce traiul lângă un soţ în vârstă, dar uneori dimineaţa începe să facă vizite la casele clientelor ei, unde cândva era apreciată, iubită şi aşteptată. Trăieşte cu iluzia trecutului şi este cea care generează memoria involuntară-tehnică valorificată de Proust şi J. Joyce. Această tehnică i-a amploare în momentul când Vica vede o fotografie din 1914, care, de fapt, şi deschide partea  cea mai interesantă a romanului.

Acest personaj este unic în literatura română prin stil, limbaj, viziune, comportament. Aş putea spune că are ceva din specificul personajelor lui Caragiale, ceva din comicul de limbaj specific celui din urmă. În acest personaj se concentrează o sută de ani din istoria unei familii şi, implicit, o sută de ani de istorie românească, aşa cum au constatat mai mulţi critici. Prin intermediul ei se realizează evenimentele din acest roman, ea o aduce pe Ivona să treacă în revistă trecutul ce i-a umbrit întreaga viaţă.

Ivona Scarlat este fiica Sophiei Ioaniu, fetiţa care era complexată de înfăţişarea ei, apoi o pensionară care nu se poate bucura de o căsătorie fericită, o nefericită care evocă trecutul şi îşi amărăşte şi mai mult viaţa. Acest personaj este impresionant prin evoluţia lui, de la o fetiţă complexată, la o moştenitoare, o pensionară, o nenorocită, o nefericită, care într-un final rămâne fără voce în urma unui telefon care-i aduce o veste rea despre soţul ei, explodând de durere. Ivona este vizitată de Madam Delcă,  pentru că-i dă 50 de lei în fiecare lună în memoria mamei sale care o simpatiza foarte mult.

După dispariţia tatălui, Ivona a cunoscut pe cel de al doilea soţ al mamei — generalul Ioaniu, fără însă de a se mai bucura de gingăşiile paterne anterioare. Dispariţia tatălui a marcat-o foarte mult, a condus-o la nenumărate stări de anxietate, la o atitudine frigidă faţă de mama sa, la o stare de interiorizare apăsătoare. Gabriela Adameşteanu conturează un destin, am putea spune, tragic, pentru că fiul trăieşte în străinătate, relaţia cu soţul este distrusă, ea trăind cu iluzii, regrete şi amintiri.

Sophie Ioaniu este tipul femeii care s-a bucurat de plăcerile vieţii, care a tins spre bogăţie şi frumuseţe. Se bucură de admiraţie din partea bărbaţilor, este căsătorită cu Stefan Mironescu – savantul pasionat de fonetică şi, prin formaţie, un pic filozof, o personalitate deosebită şi specială. Stefan Mironescu reaminteşte o perioadă politică dificilă în care a fost implicată România, un conflict militar care a marcat această ţară. Apoi urmează a doua căsătorie care îi aduce, de asemenea, satisfacţie. Vica este generatoarea de amintiri, care invocă perioada când era croitoreasă şi prietenă cu Sophie, perioada când Muti (Sophie) se destăinuia, astfel prezentând specificul societăţii în care trăia.

Alte personaje ca Titi Ialomiteanu- prototipul laşului şi descurcăreţului, acesta având o relaţie cu Margot, Geblescu, nepotul Vicăi- Gelu, care deşi o critică, este apropiat de ea şi o iubeşte, un tânăr ce şi-a pierdut tatăl, preocupat de bani, muncă, fete, dezinteresat de realitate,   „lighioana bătrână“, soţul ei, care nu doreşte să fie lăsat singur, sunt cele care conturează atmosfera de epocă, care evocă specificul societăţii şi chiar a timpului, a celor trei perioade menţionate la început.

Romanul Dimineaţa pierdută de Gabriela Adameşteanu este impresionant prin subiect, personaje, stil de scriere. Deşi evocă un trecut şi istoric, frapează!!!

Un roman pe care-l recomand cu mare drag!

Aripi străine

Am aruncat haina mică a amintirilor

şi printre ele fug energică, patetică.

Îmi voi prinde în păr floarea eretică

să pot adulmeca  mirosul amar al clipelor…

                                        Mă las în braţele vântului, uşor, uşor,

                                        Şi vrea să-mi prindă aripile sale de dor…

                                        Se plimbă încet, printre noi,  înfricoşător

                                        Rămâne, în urmă,  parcul trist, gânditor.

Amurgul veghează  călătoria spre cer

Nu vreau  alinare tristă să cer,

să mă cutremur  retrăind un cântec fredonat;

pe care cândva, demult, l-am adorat…