Arhivă | Martie 2013

MALADIA TIMPULUI

69280_175986875883286_597702505_nLectura este, probabil, acel ceva care ne ajută cel mai mult în viață, ne ajută să ne aflăm în continuă creștere. Ea ne luminează gândurile, ne călăuzește viața și ne încălzește sufletul; este purtătoarea de înțelepciune și noi trebuie să furăm aceasta pentru a reuşi.

Însă „trăim în țară în care oamenii nu au niciodată timp să citească. Sau nu își fac. Cărțile sunt trecute în uitare, cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună. Praful anilor de incultură și agitație ieftină se așterne cu nonșalanță peste viața unor oameni căzuți în resemnare. Îngustează destine, periclitează vise și întristează vieți. Atacă personalități și caractere. Înșeală încrederea în reușită”. (Octavian Paler)

Am găsit întâmplător fragmentul citat mai sus și am observat că societatea de azi se ilustrează perfect în cele spuse de Octavian Paler.

Dar unde mergem?

Cu regret…ne îndreptăm cu pași repezi spre risipă de vise și  spre insensibilitate. Poate veți spune că sunt prea dură, dar cum explicați faptul că bibliotecarii se plâng că  nu au cititori și cărțile discută numai cu praful care se sedimentează pe copertele acestora? Doar primele rafturi rămân a fi mai îngrijite, pentru că micuții de la școală, în trecere, își amintesc că profesoara le-a spus să citească o poveste, ca a doua zi să fie relatată în clasă.

E mare păcat că valoarea enormă a mapamondului este lăsată pe rafturile bibliotecilor să se plictisească în singurătate. Regăsim atâtea gânduri și atâtea experiențe într-o carte și e absurd să ne lipsim de plăcerea de a citi și de a ne delecta cu mesajul acesteia.

În peisajul lumii de azi, când civilizația de consum a tehnologiilor e concentrată spre achiziții materiale și pe câștigul banilor, soarta cărților este UITAREA…Puțin dintre noi se opresc la o librărie pentru a cumpăra o carte sau la o bibliotecă pentru a se odihni în lumea nemărginită a gândurilor frumoase.

Lectura pentru fiecare din noi trebuie să fie o necesitate, o obișnuință care s-a adâncit în activitățile noastre de zi cu zi, trebuie să constituie masa principală a sufletului. Întâlnirea cu cartea trebuie să fie cea mai frumoasă, mai interesantă și așteptată activitate din fiecare zi, dar, de fapt, de ea mulți nu-și aduc aminte.

576150_178373475644626_2020163096_n

NU SE CITEȘTE!

Iată replica principală din scenariul societății noastre.

Cu câteva zile în urmă, am fost în vizită la prietenii noștri sinceri și fedeli, cărțile, la Biblioteca OVIDIUS din capitală. Dar cu indignare am constat că mulțimea de cărți ce se găsesc acolo  sunt date uitării. Am observat cu tristețe, în privirea și vocea doamnei Ana o dezamăgire profundă.

„Nu se citește! Elevii și studeții vin la bibliotecă doar atunci când au nevoie de informații sau de un roman, o poezie  pentru ore, dar nu vin să spună că vor să citească o carte bună!” asta mi-a spus când m-am apropiat de ea și am inițiat o discuție. Și această întâmplare m-a pus pe gânduri și m-am întrebat în sinea mea dacă se mai citește, astăzi.

Dar, haideți să ne răspundem la întrebarea: cîți dintre noi savurează zilnic apa cristalină a izvorului nesecat de idei?

Răspunsul este unul trist. Societatea de astăzi, în special, tinerii sunt învăluiți mai mult de noile tehnologii, astfel, uitând să-și hrăneasă sufletul măcar, din cînd în cînd, cu o frază încărcată cu profundele gânduri ale unei cărți. Mereu suntem prea ocupați atunci cînd vine vorba de a face ceva util sufletului nostru, suntem prea obosiți pentru a citi, prea grăbiți pentru a asculta durerile aproapelui nostru și pînă la final ajungem a fi niște roboției ai timpului, ce zi de zi se avîntă în agitația vieții cotidiene.

Și constat cu  mare regret că se uita a rămâne față în față cu o carte!

Fiți siguri ca o carte, o revistă, un ziar, un rând citit ne face ziua mai frumoasă, mai bogată sufletește!

O pagină, un rând, citește tinere!

Oferă un masaj cu cremă hrănitoare sufletului tău și vei observa cum dispar rândurile adânci de neștiință!

Doina SOLTAN

Studentă Facultatea de Litere, anul III

Limba și Lit. Română – Limba Engleză (nr.1)

Apărut în Ziarul UNIVERSITATEA (USM)

INTEROGAȚIA RETORICĂ-SURSĂ DE EXPRESIVITATE

DSC09377

   

   

Articol științific

Doina SOLTAN , studentă, Facultatea de Litere, USM

Sabina CORNICIUC, dr., conf. univ., conducător științific.

În comunicarea noastră ne vom axa pe două noțiuni complexe: interogația retorică și expresivitatea. În literatura de specialitate uneori se pune semn de egalitate între expresiv și afectiv, alteori expresivitatea e sinonimă cu esteticul sau se confundă cu suma mijloacelor de expresie ale limbajului poetic. Cercetătoarea Elena Slave menționează că expresivitatea este acel mod de exprimare care servește la comunicarea mai nuanțată a oricărui conținut afectiv, emoțional sau volitiv.

Interogativa, folosită ca mijloc retoric, face mai percutant contactul dintre mesaj și receptor, posedând o facultate deosebită de a contribui la realizarea unui plus de cunoaștere.

Mihai Șora în studiul Despre dialogul interior menționează că atât întrebarea cât și răspunsul, cu întreaga lor complexitate de valori, sunt stări vitale ale unei ființe.

Sabina Corniciuc, dr., conf.univ. propune următoarea tipologie a interogațiilor retorice:

Interogația retorică propriu-zisă (IRP), în care schimbarea de construcție se produce între pozitiv și negativ: interogativa cu aspect pozitiv transmite informație semantică negativă, iar interogativa cu aspect negativ pune în valoare o afirmație sigură.

Un exemplu elocvent sunt și următoarele versuri: Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? / N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer? (Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

În interogațiile evidențiate, autorul nu are de întrebat, nici de negat, o face doar formal, căci astfel se accentuează adevărul celor comunicate, acesta din urmă fiind sigur și neatacat.

Aceeași dimensiune a expresivității e potențată și în poezia lui Nichita Stănescu Poem:
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi / şi ţi-aş săruta talpa piciorului, / nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..

Interogația propriu-zisă ce a cuprins toată poezia lui Nichita Stănescu transmite, de fapt, emoțiile eului liric, dorința acestuia de a se convinge că încă este iubit și nu e dat uitării. Prin intermediul acestei  interogații retorice se exprimă mai puternic, mai pregnant ideile și sentimentele eului liric, beneficiind de o mai mare expresivitate.

Interogațiile autoricești (IRA) sunt alcătuite după modelul întrebare-răspuns, lucru ușor explicabil prin faptul că autorul ca și cum ar iniția un dialog cu cititorii, pe care îl „reprezintă” tot el prin răspunsurile sale:

Ce e amorul? / E un lung /Prilej pentru durere, / Căci mii de lacrimi nu-i ajung / Și tot mai multe cere. (Mihai Eminescu, Ce e amorul?)

Întrebarea, de data aceasta, e doar un impuls, un pretext pentru  comunicarea clară, neîntârziată a unui adevăr. Autorul se simte obligat să-și exprime explicit, onest atitudinea sa față de realitățile discutate. În această ordine de idei, putem afirma că răspunsul nu e formal, ci are rolul de a potența ideea de bază, de a face simțită prezența autorului în mesajul transmis.

Interogațiile meditative (IRM) se pretează caracteristicii date de Al. Robot: „întrebările cele mai frumoase sunt cele care rămân fără răspuns”. Autorul nu formulează întrebarea pentru a include în chiar structura sa răspunsul (ca în cazul IRP), nu anexează nici o variantă de răspuns (ca în cazul IRA) și nici nu caută în persoana receptorului un potențial furnizor de informații.

Mărturie elocventă a setei de comunicare sunt următoarele versuri, intitulate sugestiv de D. Matcovschi Întreabă-mă:

Întreabă-mă: de ce nu vin, / dar plec mereu? / Întreabă-mă: de ce suspin, / de ce mi-e greu? (…) / Întreabă-mă: din ură vin  / sau din bluestem? / Întreabă-mă: de ce nu scriu, /  de ce mai scriu? / Întreabă-mă, întreabă-mă, / întreabă-mă ceva… / Dar nu tăcea, dar nu tăcea, dar nu tăcea!

După cum bine se vede, pentru poet nu există întrebări minore, iar pentru a evita „primejdia tăcerii”, aceasta echivalând, în alți termeni, cu tragedia incomunicabilității, toate întrebările își au rostul și rațiunea lor.

Reluarea anaforică a verbului declarandi a întreba la imperativ (de 21 de ori) nu poate fi dată pe seama necesităților de ordin prosodic, ci este, mai degrabă, un procedeu de implicare directă, explicită a destinatarului în mesaj.

Poetul se declară împotriva „inflației verbale”(H.Wald) și încearcă să iasă din mrejele interiorizării pentru a-și împărtăși complexitatea stărilor de conștiință, experiența sa cognitivă, culturală și afectivă. Faptul e confirmat și prin repetiția segmentului imperativ-negativ de la finele poeziei: dar nu tăcea, dar nu tăcea, dar nu tăcea ceea ce constituie, în definitiv, o invitație spre înțelegere și coparticipare.

Preferința poeților pentru structura interogativ-retorică nu e deloc întâmplătoare și se explică prin tendința de a stabili un contact între ideea poetului (mesajul) și cititor. Interogația, de fapt, este o provocare, la care apelează poeții pentru a spori expresivitatea versurilor.

În literatura de specialitate, se menționează că ele servesc pentru a constata ceva, accentuându-se că adevărul celor exprimate nu poate fi contestat.

La finele acestor gânduri suntem în măsură să accentuăm că interogația este utilizată de către poeți, și nu numai, pentru a exterioriza un registru foarte amplu de idei, sentimente, atitudini și, firește, au o funcție, trădează o intenție și vizează un efect.

O concluzie generală ce se degajă din cele ilustrate mai sus este ca interogația, folosită ca modalitate retorică de propulsare a unui enunț ce transmite informații în maniera expresivă, poate produce efecte stilistice și estetice irepetabile. În fața unei interogații formulate cu grijă nu știi ce să admiri: seninătatea formei, abundența fecundă a ideii sau a informațiilor transmise. Cu siguranță însă că valoarea ei expresivă poate fi măsurată în caratele unei lecturi eficiente, menite a schimba sistemul de valori ale cititorului.

Rezumatul comunicării științifice cu care m-am plasat pe locul 3 în etapa finală a Conferinței Științifice Studențești. Acesta urmează să fie publicat în CULEGEREA DE ARTICOLE ȘTIINȚIFICE A USM

EMOȚII FILOLOGICE

news1_big

Nu știu dacă am fost cuprinsă vreodată de astfel de emoții. Deși cred că sorb chiar și ultima picătură din fiecare clipă care-mi este oferită de viață, la Conferința Științifică Studențească am fost cuprinsă de cele mai puternice emoții. Și acestea nu erau din cauza că aveam 2 comunicări științifice la două ateliere diferite (această situație o avusesem și anul trecut), ci pentru că, probabil, simțeam ce avea să se întâmple…

De mică, de când am început să urmez calea concursurilor am apreciat mereu cuvintele sincere care mi le spuneau „oamenii mari”. Când spun astfel, am în vedere oameni care au în spatele lor un „sac” mare de realizări. Iată că lângă aceștia  se alătură și Doctorul Honoris Causa, Anatol Ciobanu.

Imediat după ce au luat sfârșit prezentările comunicărilor științifice  ale studenților, distinsul profesor Anatol Ciobanu și-a exprimat plăcerea cu care ne-a ascultat.

Suntem norocoși!

Eu sunt o studentă norocoasă!

De ce? Pentru că am avut ocazia să fac ore cu dl. profesor Anatol Ciobanu, să susțin două examene, pentru că am fost apreciată de cel mai drag OM al Facultății de Litere, USM,  de mândria țării noastre.

Chiar dacă nu m-aș fi numărat printre cele 3 studente, care merg în etapa a doua a Conferinței Științifice, era să fiu mândră și fericită că pentru Dl Profesor am fost „BRAVO, LUPTĂTOARE, LIBERĂ și SIGURĂ!”

Sunt fericită!

Sunt fericită și împlinită!

Mulțumesc, Dl Profesor Anatol Ciobanu, pentru apreciere și cuvinte frumoase!

Iată că succesul poate fi măsurat în caratele unei munci eficiente.

Vis și viitor

658x0_Re-exposure_of_LitereCuvântul este opera de artă, acea eternitate unică ce aduce în lume răspunsurile şi întrebarile.

SĂ FIU ÎN MAGIA CUVINTELOR, IATĂ  UNDE MI-AM DORIT DINTOTDEAUNA SĂ MĂ AFLU.

Pentru o studentă din anul trei, care peste câteva luni va fi LICENȚIATĂ ÎN FILOLOGIE,  Facultatea de Litere reprezită viitorul și încă mai rămâne a fi un vis. Viitor, pentru că această facultate a sedimentat cunoștințe, care îmi permit să apuc mândră pe drumul carierei, fie de profesor, fie  de traducător, fie de corector sau de redactor, fie de prezentator TV sau radio și chiar de un  jurnalist competent și cu  o exprimare corectă.

Vis, pentru că aici sunt profesorii, de care nu mă „satur”  să-i ascult, pentru că aici se învață ceea ce te face un om fericit, un om erudit și un om stăpân pe exprimarea sa. Pentru că aici mi-am pus în valoare cunoștințele și abilitățile de a scrie, de a comunica, de a realiza comunicări științifice și multe alte lucruri de preț. Pentru că am o foame nebună de noi cunoștințe, noi experiențe, noi cercetări.

Facultatea de Litere îți deschide larg ușile pentru  studiu și știință. Pe lângă orele cu doctori în Filologie, conferențiari  universitari, cu oameni care te vrăjesc atunci când vorbesc, ai posibilitatea să participi la diferite conferințe științifice și, mai ales, ai posibilitatea să discuți cu marii scriitori și poeți ai Republicii Moldova și ai României.

Împărăția cuvântului te va ajuta să vezi frumosul altfel, mai frumos decât este, te va ajuta să întelegi literatura diferit de cum o percepeai până acum, te va ajuta să vorbești carismatic și corect.

Să nu vă sperie LITERATURA- e frumos și util să citești, sa  înveți atât de multe…te inspiră și te motiveaza  să continui drumul magic spre înaripatul cuvânt, să scrii… să scrii de la suflet și pentru suflet.

Să nu vă sperie GRAMATICA- e extraordinar de plăcut să observi că tu vorbești corect și  să ai o exprimare mai expresivă, decât cei din jurul tău.

LĂCAȘUL LITERELOR IATĂ UNDE ESTE VIITORUL TĂU!

AICI ȚI SE OFERĂ POSIBILITĂȚI  REALE DE AFIRMARE  ÎN CEL MAI LARG DOMENIU, FILOLOGIA!

      Doina SOLTAN, rom.-engl. anul III

Ziua ușilor deschise la Facultatea de Litere, USM.