Arhivă | Iunie 2013

ÎMBRĂŢIŞAREA DESPĂRŢIRII!!

Citisem în cartea Irinei Binder, în care de fiecare dată când mă reîntorc la rândurile acesteia găsesc realitatea refelectată perfect, sentimentul de repudiere al despărţirii.

Asemenea ei:

urăsc despărţirile de oameni dragi şi speciali;

urăsc despărţirile de locuri ce ascund misterul momentelor de maximă fericire;

urăsc despărţirile de clipe;

urăsc, urăsc cu desăvârşire despărţirile, pentru că atunci când spui adio unei persoane, unui loc, unor momente îţi rănesc inima…şi ea, la rândul ei, sângerează mult, prea mult timp…

Încă mai sângerează rana lăsată de despărţirea anilor de liceu, de profesori, de colegi, de CASĂ, de PĂRINŢI, de CURTEA, unde am copilărit, de nucul de lîngă poartă…

Încă mai sângerează rana lăsată de despărţirea de căminul studenţesc, unde am trăit clipe de neuitat în trei ani de zile. În ziua când am plecat, sufletul meu era cuprins de sentimente de nedescris, parcă de regret, pentru că nu voi mai sta în curtea acestuia cu prietenele, nu voi mai colinda străzile din jur, parcul din apropiere cu acelaşi sentiment, cu aceeaşi poftă de noi aventurei de care numai vârsta studenţească e în stare s-o trăiască, parcă de bucurie că m-am numărat printre oamneii fericiţi ce ai avut deosebita posibilitate de a trăi clipe de neuitat într-un loc deosebit…

Iată că ziua de 27 iunie 2013 a mai „înregistrat” o despărţire. De data aceasta este de locul şi oamenii cărora le sunt extrem de recunoscătoare. Graţie lor am ajuns cine am ajuns…

Blocul Central al Universităţii de Stat din Moldova

Blocul Central al Universităţii de Stat din Moldova

După ce preşedintele comisiei de evaluare a examenelor de stat a anunţat rezultatele susţinerii tezelor, când toţi erau veseli că au finisat ciclul I Licenţă, eu am trăit sentimente triste deşi ne felicitam unii pe alţii pentru realizările deosebite obţinute nu numai la examenele de stat, ci şi în decursul acestor ani deosebiţi pentru fiecare. Tristeţea mea a fost adusă de doamna ce ne-a ghidat la mai multe cursuri de bază, de doamna care ştie a ajunge la inima fiecărui student. M-a îmbăţişat, m-a sărutat şi mi-a mângâiat inima cu fraze pătrunzătoare aşa cum o făcea de fiecare dată…

Încă din anul II, de la orele de curs Dna. Tamara Cristei zicea de nenumărate ori că sunt fata cu cei mai expresivi şi frumoşi ochi, pe coridoarele facultăţii mă întâlnea şi mereu era cu cuvinte frumoase la adresa mea şi, dacă e să fiu sinceră, nu puteam înţelege de ce…pentru că nu n-am avut un profesor cunoscut sau rudă sau mai ştiu eu ce. Iată că în dimineaţa zilei când emoţiile ne înconjurau emoţii groaznice înainte de primul examen de stat, această deosebită doamnă s-a apropiat, mi-a zâmbit, m-a îmbăţişat şi mi-a urat mult succes, dar din păcate emoţiile au făcut în aşa fel că n-am realizat susţinerea oferită. În ziua susţinerii tezei îmbătată de poezia unui poet de primă valoare ca Ana Blandiana, înconjurată de mesaje de susţinere şi felicitare, am trăit, din păcate, cea mai dureroasă despărţire…O dezpărţire ce a cruţat 3 ani de studenţie, despărţirea de momente deosebite în care mă simţeam regină, de ore de curs şi seminare, de conferinţe, de profesori, de colegi şi de multe altele…

Sufletul a îmbăţişat facultatea care m-a format mai întâi ca om, apoi ca profesionist, care a pus temeliile unui destin, unei iubiri, unui succes, unui om ce tinde spre perfecţiune…

Facultatea de Litere, USM

Facultatea de Litere, USM

Mi-e greu, dar…Adio FACULTATEA DE LITERE, USM, mai învăţat să iubesc, să studiez, să fac cercetări ştiinţifice, să apreciez şi mai mult ceia ce mă-nconjoară, să urc treptele succesului, să trăiesc frumos în ÎMPĂRĂŢIA CUVÂNTULUI!!!

SCHIMBĂ O RANĂ OMUL…?

Am încercat de multe ori să înţeleg schimbările de comportament ale oamenilor şi, din păcate, de cele mai multe ori întâlneam un acel ceva ce mă oprea să pătrund în profunzimea situaţiei.

Timpul şi viaţa ne-a dus departe unii de alţii şi, cu regret, se pierd prieteniile strânse din trecut. Azi, am întâlnit  o veche cunoştinţă. Am discutat şi am discutat despre toate momentele ce le-am trăit, despre bune şi mai puţin bune, despre realizările şi succesele obţiune în aceşti trei ani, căci de atunci nu ne mai văzusem şi am constat, cu mare regret, că acea persoană se schimbase mult.

Dintr-o fiinţă liniştită şi înţelegătoare s-a tranformat într-un devorator de idei şi păreri.

La inocenta mea întrebare: ce la determinat să ia o aşa atitudine faţă de societate şi cum motivează schimbarea radicală? Mi-a răspuns simplu:

–          EA…

images (1)

Confuză şi uimită am tăcut, ne mai putând spune nimic deşi aceasta se întâmplă foarte rar, în cazul meu. Mereu am ceva de adăugat la replica care mi se dă, dar acum, cunoscând situaţia, vocea mea era asemenea unui vid, rămasă fără curajul de a mai putea rosti ceva-din frica de a nu acutiza durerea deja existentă. Mi-a aruncat o privire senină spunându-mi: „Ştii, am crezut că pot arăta oamenilor cât de mult îi respect şi-i iubesc…dar m-am înşelat…îţi dai seama? Să nu poţi arăta cuiva cât de mult îl iubeşti…? m-am înşelat după ce-am pierdut-o…Şi n-o învinuiesc pe EA, pentru că ştiu că m-a iubit, dar mă învinuiesc pe mine că n-am ştiut cum să-i arăt cât de mult însemna pentru mine… Poate dacă ştiam cum să ajung la inima ei sensibilă acum ar fi fost a mea şi n-aş mai fi trăit cu gândul inundat de întrebări fără răspuns: Oare ce face acum? Oare cu cine vorbeşte? Cu cine iese în parc? Şi multe altele… n-aş mai fi mărit poza ei de fiecare dată când intru pe saiturile de socializare, n-aş mai fi trăit cu amintirile lăsate în urma sa şi poate acum existam şi eu…şi tu mă întrebai ****, de ce eşti atât de fericit?” adăugase cu un zâmbet lipsit de culoare…

Am fost cuprinsă de aceleaşi sentimente triste…Atmosfera era una apăsătoare şi n-am fost capabilă să fac cevă să micşorez puţin durerea unui tânăr, care odată era plin de viaţă şi fericit. N-am încercat să-mi spun părere şi nici n-o voi face, nu sunt în măsură… Nu mă pot pronunţa nici asupra durităţii de care este cuprins, o rană, într-adevăr, poate schimba un om…Pot doar să zic că: e păcat să se piardă o iubire ca-n poveşti aşa cum a fost a voastră, dragii mei…

De ce nu ştim să împărtăşim sentimentele? De ce nu putem pătrunde în adâncul sufletului celui din jur, celui apropiat? De ce nu suntem sinceri şi deschişi? De ce inima ne este îngheţată şi încuiată cu mii de lacăte? Oare, dacă am putea face toate aceste lucruri n-am fi mai fericiţi? Sunt sigură că putem, trebuie doar să învăţăm să ne trăim clipa, să trăim fără prejudecăţi, fără frica că putem fi trădaţi, fără teama de a suferi…şi până la urmă: şi ce dacă vom fi trădaţi? Şi ce dacă vom suferi? Şi ce dacă vom fi înşelaţi? După fiecare cădere, există o ascensiune. După ploaie, întotdeauna iese soarele… Viaţa este facută din bine şi rău, pe care trebuie să ni-l asumăm.

Omule, deschide-ţi inima şi fii fericit! Încarcă-ţi gheoznadanul cu sinceritate, cu bunătate şi lasă-te cuprins de vraja iubirii, nu fi în starea continuă de încordare! FII LIBER ŞI VEI FI FERICIT!