Arhive

Dimineaţa pierdută de Gabriela Adameşteanu

Romanul te captivează  prin personaje şi prin modalitatea acestora de a percepe lucrurile, te surprinde prin profunzimea subiectului şi te încântă prin complexitate.

Personajele principale îşi conturează, de fapt, propria lumea, care se intersectează. Romanul prezintă trei perioade care au marcat spaţiul românesc: perioada interbelică, comunistă şi post-comunistă, prezintă evoluţia societăţii în aceste trei etape.

dimineata-pierduta_1_fullsize

Vica Delcă este femeia care evocă societatea de care nu mai este nevoie, care nu prezintă interes, este vizitatorul nepoftit şi evitat de toţi, dar întruchipează şi calităţile persoanei care face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi atinge scopurile, este dominată de o putere şi de o rezistenţă la înjosiri admirabilă. Ea îşi duce traiul lângă un soţ în vârstă, dar uneori dimineaţa începe să facă vizite la casele clientelor ei, unde cândva era apreciată, iubită şi aşteptată. Trăieşte cu iluzia trecutului şi este cea care generează memoria involuntară-tehnică valorificată de Proust şi J. Joyce. Această tehnică i-a amploare în momentul când Vica vede o fotografie din 1914, care, de fapt, şi deschide partea  cea mai interesantă a romanului.

Acest personaj este unic în literatura română prin stil, limbaj, viziune, comportament. Aş putea spune că are ceva din specificul personajelor lui Caragiale, ceva din comicul de limbaj specific celui din urmă. În acest personaj se concentrează o sută de ani din istoria unei familii şi, implicit, o sută de ani de istorie românească, aşa cum au constatat mai mulţi critici. Prin intermediul ei se realizează evenimentele din acest roman, ea o aduce pe Ivona să treacă în revistă trecutul ce i-a umbrit întreaga viaţă.

Ivona Scarlat este fiica Sophiei Ioaniu, fetiţa care era complexată de înfăţişarea ei, apoi o pensionară care nu se poate bucura de o căsătorie fericită, o nefericită care evocă trecutul şi îşi amărăşte şi mai mult viaţa. Acest personaj este impresionant prin evoluţia lui, de la o fetiţă complexată, la o moştenitoare, o pensionară, o nenorocită, o nefericită, care într-un final rămâne fără voce în urma unui telefon care-i aduce o veste rea despre soţul ei, explodând de durere. Ivona este vizitată de Madam Delcă,  pentru că-i dă 50 de lei în fiecare lună în memoria mamei sale care o simpatiza foarte mult.

După dispariţia tatălui, Ivona a cunoscut pe cel de al doilea soţ al mamei — generalul Ioaniu, fără însă de a se mai bucura de gingăşiile paterne anterioare. Dispariţia tatălui a marcat-o foarte mult, a condus-o la nenumărate stări de anxietate, la o atitudine frigidă faţă de mama sa, la o stare de interiorizare apăsătoare. Gabriela Adameşteanu conturează un destin, am putea spune, tragic, pentru că fiul trăieşte în străinătate, relaţia cu soţul este distrusă, ea trăind cu iluzii, regrete şi amintiri.

Sophie Ioaniu este tipul femeii care s-a bucurat de plăcerile vieţii, care a tins spre bogăţie şi frumuseţe. Se bucură de admiraţie din partea bărbaţilor, este căsătorită cu Stefan Mironescu – savantul pasionat de fonetică şi, prin formaţie, un pic filozof, o personalitate deosebită şi specială. Stefan Mironescu reaminteşte o perioadă politică dificilă în care a fost implicată România, un conflict militar care a marcat această ţară. Apoi urmează a doua căsătorie care îi aduce, de asemenea, satisfacţie. Vica este generatoarea de amintiri, care invocă perioada când era croitoreasă şi prietenă cu Sophie, perioada când Muti (Sophie) se destăinuia, astfel prezentând specificul societăţii în care trăia.

Alte personaje ca Titi Ialomiteanu- prototipul laşului şi descurcăreţului, acesta având o relaţie cu Margot, Geblescu, nepotul Vicăi- Gelu, care deşi o critică, este apropiat de ea şi o iubeşte, un tânăr ce şi-a pierdut tatăl, preocupat de bani, muncă, fete, dezinteresat de realitate,   „lighioana bătrână“, soţul ei, care nu doreşte să fie lăsat singur, sunt cele care conturează atmosfera de epocă, care evocă specificul societăţii şi chiar a timpului, a celor trei perioade menţionate la început.

Romanul Dimineaţa pierdută de Gabriela Adameşteanu este impresionant prin subiect, personaje, stil de scriere. Deşi evocă un trecut şi istoric, frapează!!!

Un roman pe care-l recomand cu mare drag!

Anunțuri

DOMNIŞOARA CHRISTINA (1936) de Mircea Eliade

Mircea Eliade scrie romanul Ştefania, o continuare a romanului Huliganii, se opreşte însă din scris pentru a încerca o tehnică nouă şi o altă zonă tematică. Interesul lui merge spre o proză de tip  fantastic cu două surse de inspiraţie: una folclorică (Domnişoara Christina , Şarpele) şi alta , continuând linia Isabel şi apele diavolului, Maitreyi, magia indică.29322_53907

„Un roman fantastic nu se poate baza nici pe atmosferă, nici pe tehnică. În primul rând e nevoie de o acţiune fantastică, de intervenţia unor agenţi extra-umani care  să transforme un episod într-un destin şi o stare sufletească într-un delir.”

Mircea Eliade renunţă la fantasticul dat de Edgar Poe şi pune cititorul modern în contact nemijlocit cu o realitate iraţională, dar concretă. Acesta porneşte de la ideea că există o prezenţă fantastică în folclor şi că individul poartă în sine o intuiţie a globalităţii, care se leagă de subconştientul uman.

Domnişoara Christina este un roman cu strigoi şi, totodată, un roman oniric, ambele în tradiţie eminesciană. Este prezent mitul din Luceafărul, dar şi din alte poeme eminesciene şi anume mitul hiperionian, dar şi  reveria onirică din Sărmanul Dionis.

image

Romanul lui Eliade este plin de semne care ne induc spre descoperirea anumitor sugestii.

Fantasticul la Eliade nu se desprinde din atmosfera sau, mai bine zis, din elemente tradiţionale fantasticului, miraculosului (amintim aici prezenţa strigoiului), ci din modul în care individul normal trăieşte şi percepe supranaturalul.

Acţiunea se petrece la un conac din preajma Giurgiului. Aici, petrec o scurtă vacanţă pictorul Egor Paşcheivici (pentru a picta) şi arheologul Nazarie (face săpături  într-o localitate  apropiată unde există vestigii greco-thraco-scitice, iar în timpul de graţie este poet). Profesorul-arheolog este un creator, un om, altfel zis, cu o sensibilitate receptivă la mituri.

Sanda, de care este îndrăgostit Egor, şi Simina, de 9 ani, îndemoniată, făcând parte din seria fetiţelor vicioase înfăţişate în romanele indice, sunt fiicele dnei Moscu. Simina, de fapt, este personajul principal al romanului, şi nu Domnişoara Christina. Este de remarcat că în roman apare o Doică dubioasă care îi spune fetiţei basme şi alte năzbâtii despre Domnişoara Christina. Rolul acestui personaj nu este precis formulat. Fiind martor necredibil al întâmplărilor ciudate, complice al Siminei etc.

Planul oniric se prezintă prin faptul că multe fragmente (scene) din roman se petrec în vis, toţi cei care sunt la conac o visează pe Domnişoara Christina sau, cum spune dna Moscu : visele sunt lumea…cea de-a doua, se petrec multe fapte care tulbură lumea reală.

Egor este vizitat de Domnişoara Christina, ucisă în răscoala din 1907 şi este de menţionat că se realizează un dialog ce se aseamănă izbitor cu poemul Luceafărul al lui Eminescu. Domnişoara Christina îl ameninţă pe Egor că dacă o iubeşte pe Sanda, aceasta nu va trăi mult. El strigă înfricoşat că este moartă şi că ea nu poate iubi, la care ea râde şi-l roagă să n-o judece, spunându-i că este dintr-o altă lumea şi vine doar pentru el. Toate acestea şi multe scene se petrec în vis sau în gândirea de vis a eroului, ca în prozele lui Eminescu.

Strigoiul, locul acestuia sunt simboluri ale altei lumi în poem, dar nu şi în romanul lui Eliade.

Eliade prezintă în roman nişte breşe în structurile realului, simboluri pe care privirea logică nu le desprinde imediat. Rolul acestor semne este de a conferi ambiguitate operei. Evenimentele par a fi adevărate, dar,  în acelaşi timp, şi neadevărate.

Semnele despre care am vorbit mai sunt sunt nişte evenimente, stări, situaţii care creează confuzii, dar şi senzaţia de fantastic: o casă mare cu multe camere nelocuite şi coridoare pustii; un parc mare; dna Moscu are o oboseală ciudată, observată de Egor-personajul raţional; Sanda este schimbată, nu este domnişoara frivolă de la Bucureşti, ci devine rezervată şi parcă s-ar teme de ceva, nu peste mult; apare şi la profesorul Nazarie starea de oboseală asemenea dnei Moscu; puterile dnei Moscu „se duc o dată cu ale soarelui” (element fantastic:  regimul nocturn este pretutindeni favorabil strigoilor, vrăjilor etc.); Simina are preocuparea de a descifra tainele/ ceea ce gândesc celelalte personaje; sentimentul că cineva se apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte; zgomotele suspecte de pe coridor; apariţiile şi dispariţiile inexplicabile ale Siminei; etc.

Simina, în timpul mesei, recunoaşte că este vizitată de Domnişoara Christina, la care dna Moscu povesteşte despre moartea acesteia şi despre faptul că a murit în locul ei, ideea din urmă este, deci, cu valoare simbolică – un sacrificiu prin transfer. Apoi, oaspeţii sunt conduşi în camera unde se află tabloul Domnişoarei Christina şi acolo este „un miros de tinereţe oprită în loc”. Comportamentul Siminei este de remarcat, fetiţa în faţa portretului capătă o „paliditate feminină, nefirească pentru obrazul ei de copil…”. Simina ştie foarte multe lucruri ciudate pentru vârsta ei şi apare în locuri predispuse miracolului ca: pivniţa, parcul întunecos. Egor observă reacţiile ei dubioase, de exemplu fetiţa se aruncă în braţele lui, motivând că s-a speriat, deşi îmbrăţişarea nu e deloc inocentă. În aceeaşi noapte, Simina îi povesteşte un basm înspăimântător, spunând că Doica i l-a spus, dar aceasta nu a fost în ziua respectivă la conac, astfel fiind pedepsită în cele din urmă, pentru că spune minciuni. Simina întreţine, de fapt, cultul mătuşii ucise cu mulţi ani în urmă.

Domnişoara Christina, este femeia demonică insaţiabilă, de o sexualitate sălbatică, după spusele ţăranilor, era o domnişoară perversă şi dură. Se spunea că s-ar fi dat cu frenezie ţăranilor de pe moşie şi ar fi fost, în realitate, ucisă de vechilul gelos cu care trăia fără ruşine.

domnisoara-christina-400499l

În vis, Egor simte trupul cald al Domnişoarei Christina şi se gândeşte în acelaşi timp că „nu este vis”. Dimineaţa, mirosul de violete persistă în cameră (parfumul moartei Christina) şi pictorul, observă toţi, are o paliditate elocventă. Paliditate este semnul cel mai vizibil al contactului nocturn cu strigoiul.

Mircea Eliade implică în roman mai multe tipuri de discursuri de la cel al romanului  de groază (revenirea ritualică a strigoiului, retragerea lui, sugerea sângelui, dorinţa de copulaţie cu fiinţele vii) până la retorica erotică de tip romantic (prezenţa Christinei în camera lui Egor, chipul ei melancolic şi discursul elegiac pe care îl are).

Sanda, fiind bolnavă, nu poate lupta pentru a scăpa de vrajă, însă Egor luptă mult cu strigoiul – Domnişoara Christina. Acesta recurge la acţiuni periculoase ca: sparge cu toporul portretul Christinei, străpunge cu o ţepuşă locul din pivniţă în care se ascunde ziua strigoiul şi, în cele din urmă, dă foc conacului pentru a pieri astfel  casa blestemată şi a se risipi vraja malefică… Dar, deşi, a izbutit să scape satul şi conacul de strigoi, a pierdut-o pe Sanda…

În fond, Egor, Nazarie, într-o oarecare măsură dna Moscu, Sanda trăiesc o experienţă insolită, în cele din urmă terifiantă.

Romanul  Domnişoara Christina este admirabil. În concluzie, trebuie de remarcat că nu problema strigoiului este esenţială în roman, ci modul în care se instalează teroarea  şi seducţia în spiritul unor oameni normali şi reacţiile lor în împrejurări insolite.

 

Romanul adolescentului miop şi Gaudeamus de Mircea Eliade

Celor care n-au îndurat niciodată lupta pentru împlinirea unei absurdităţi li se pare nebunie orice le depăşeşte slăbiciunea şi mediocritatea.

Mircea Eliade, Gaudeamus

images

Romanele de debut ale lui Mircea Eliade impresionează atât prin subiect şi modalitate de abordare a temelor, cât şi prin tehnicile narative utilizate. Deşi, se cunoaşte faptul că Mircea Eliade a scris foarte mult din lipsă de bani, este de admirat faptul că opera sa stă la baza literaturii române.

Mircea Eliade este cea mai puternică, mai tenace şi mai captivantă energie autoconstructivă din cultura română.

загруженное (1)

Romanul adolescentului miop pe lângă subiectul captivant pe care îl are poate fi interpretat şi ca pe un metaroman. Aceste două aspecte, primul inevitabil pentru fiecare operă, al doilea – tehnică practicată de marii scriitori ca Marcel Proust – romanul În căutarea timpului pierdut, se contopesc perfect în creaţia lui Eliade, prezentând o „poveste” inedită  a unui adolescent cu insuccese la şcoală, dar care este pe calea realizării unui roman. Adolescentului îi place să stea în mansardă (detaliu reluat în romanul Gaudeamus), să discute cu verişoara sa pentru a-şi putea creiona personajul feminin al romanului său, să pătrundă în „interiorul” prietenilor săi pentru acelaşi scop, să mediteze, să scrie în jurnal momentele ce-l marchează ca personalitate şi „să –şi promită să înveţe matematica şi limba germană”, materii la care era corigent.

Durerea adolescentului miop, naiv, sentimental şi visător, se realizează prin tehnica menţionată, acea de metaroman- faptul că autorul prezintă în operă procesul de scriere a acesteia.  Elementul de poiesis, după cum analizează Irina Mavrodin în opera scriitorului francez Marcel Proust şi nu numai, este lesne de observat, dat fiind faptul că starea psihologică dificilă a adolescentului, cauzată de insuccesul şcolar, dar şi de complexele acestuia,  este oarecum tratată cu ideea de scriere a romanului. Personajul îşi spune în repetate rânduri că trebuie să scrie un roman. Acesta descrie chiar de la început procesul şi modalitatea de scriere a romanului. Iată un exemplu în acest sens: Pentru că am rămas singur, m-am hotărât să încep chiar azi Romanul adolescentului miop. Voi lucra în fiecare după-amiază. Nu am nevoie de  inspiraţie; trebuie să scriu, doar, viaţa mea, iar viaţa mi-o cunosc, şi la roman mă gândesc de mult. Dinu ştie; păstrez caiete din clasa a IV-a, când aveam  pistrui ca un ovrei şi învăţam chimie într-un laborator instalat în firida sobei… Acesta, constituind o doză de speranţă, adolescentul miop vedea această realizare ca o soluţie la problemele de la şcoală, dar şi pe cele legate de imaginea sa în faţa colegilor.

Romanul adolescentului miop pe lângă faptul că prezintă un personaj care este îndrăgostit de lectură şi care este dornic de a cunoaşte fiecare colţişor al lumii, mai scotea în evidenţă şi personalitatea adolescentului diferită  de cea a prietenilor, deşi, acesta petrece foarte mult timp în compania lor.

De îndată ce ai lecturat Romanul adolescentului miop nu poţi să te abţii de la lectura următorului roman Gaudeamus, dat fiind faptul că este o continuare al primului.

Dacă primul prezintă stările, trăirile şi „problemele” unui adolescent, apoi al doilea roman prezintă stările, trăirile şi „problemele” unui student.

загруженное

Romanul Gaudeamus evidenţiază întâmplările şi problemele stărilor psihologice ale unui student, rămas visător. Tânărul este admirat de colegii cercului pentru lecturile pe care le are, pentru biblioteca bogată. Aici, personajul trăieşte prima relaţie de dragoste, cu excepţia scenei ratate din primul roman, dar care nu  este una împletită cu trăiri ajunse la apogeu, aşa cum ne-a obişnuit scriitorul. În urma celor citite din cele două romane se deduce o ideea, poate subiectivă, precum că sunt prezente  elemente de misoginism. Această idee e susţinută de faptul că tânărul încearcă să-şi modeleze iubita prin foarte multe dezaprobări de comportament, dar şi de gândire/ de analiză a problemelor vieţii- Nișca.

Personajul principal o pune sub semnul suferinţei pe Nișca, începută chiar de la prima întâlnire, prima noapte petrecută în drum spre casă, dar nu e absolvit nici acesta, pentru că el afirmă Vreau să mă depășesc, să mă depăşesc prin experiențe și suferințe, până ce nu voi mai fi om, ci erou. Se observă o dorinţă de evoluţie a personajului, această relevându-se încă de la întâlnirile din  mansardă cu prietenii săi, o dorinţă de cunoaştere a necunoscutului. Dorinţa de care este absorbit personajul se realizează prin faptul că acesta citeşte foarte mult, renunţând la odihnă/somn.

Itinerariului spiritual al personajului este unul complex de îndată ce încearcă diferite experienţe,  evidenţiindu-se  problematica „patimii” (a pasiunii intense), cea a voinţei de autoedificare, a evoluţiei spirituale.

Lectura monografică a creaţiei lui Mircea Eliade pe care o realizez la moment îmi permite să privesc opera acestuia din mai multe perspective, îmi permite să descopăr personalitatea deosebită  în detaliu a acestui mare scriitor al literaturii române, plăcere deosebită pentru cel ce adoră lectura.

Sunt o poezie şi mă transform în veşnicie…

 

Dor de iubire…Dor de mamă…Dor de patrie…

Dor de copilărie…Dor de linişte…Dor de Vieru..

big-chisinau-si-iasi-in-lumea-lui-grigore-vieru

Mă regăsesc în osteneala ta poetică, maestre, în sfântul cuvânt vierian şi călătoresc prin versurile ce-ţi poartă toga aristocrată a tradiţiei, a dragostei şi a patriotismului…

Cuvintele-ţi sunt  pâinea cu care îţi hrăneşti poporul, cu care le alinţi foamea de limbă, de patrie şi de mamă. Cuvintele-ţi sunt apă cu care îţi potoleşti poporul de setea de adevăr, de fericire şi de dragoste. Cuvintele-ţi sunt buze cu care săruţi rănile sufletul poporului tău, îndulcindu-i durerea amară…

Ascult seară de seară claviatura poetică ce îşi revarsă asupra mea simfoniile. Poete, sufletul îţi este o carte pe care ai  tradus-o în poezie şi cuvânt, îţi este un castel ce-adăposteşte o lume-ntreagă…Poete, zbor pe aripile gândurilor tale şi văd cum te înalţi spre veşnicie.

Ne-am încumetat toţi să studiem din Abecedar şi Albinuţa, Iliada şi Odiseea  copiilor moldoveni, care au făcut plimbări printre toate registrele limbii, trăind emoţii la superlativ şi devenind rodul trudii tale.

Poezia e cântecul ce alină sufletele sensibile, melodia ce răsună în fiecare din noi, rugăciunea ce o rostim la greu şi deznădejde.

Grigore Vieru a creat o lume a cuvintelor ce înnaripează orice inimă, care cucereşte orice suflet. Clapele cuvintelor lui şi-acum se-aud, şi-acum mai sună, şi-acum mai cântă…

grigore_vieru

Cititorul: Maestre, mama ţi-a  fost călăuză, mama ţi-a fost inspiraţie, mama ţi-a fost sensul vieţii…

Poetul: Da, copile…Când m-am născut, pe frunte eu / Aveam coroana-mpărătească: /A mamei mână părintească, / A mamei mână părintească,

Cititorul: N-ai confundat, maestre, nicicând iubirea de mamă şi femeie…Ce-i iubirea?

Poetul: Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă, băiete. (Mişcarea în infinit)

Cititorul:  Ce caută omul toată viaţa, maestre?

Poetul: Omul/ viaţa întreagă/îşi caută propriul mormânt…

Cititorul: Eminescu…o carte a vieţii…

Poetul: Ai dreptate băiete…S-o lăsaţi aşa, deschisă, / Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe / Ce n-a reuşit nici tata.

Cititorul:  Ce-i limba maternă? Ce-i graiul? Ce-i vorba română?

Poetul: În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge,  / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, /Iar bucuria /S-o preschimbi în cânt.

Versurile lui Vieru au capacitatea de a ne  ului, de a ne minuna, de a ne transmite beţia de a trăi frumos, de a trăi prin ceea ce numeşte el patriotism şi adevăr. Marele poet al copiilor, al mamelor, al taţilor, al tinerilor logodeşte cuvintele cu delicateţe şi rafinament, astfel, creând cea mai magică nuntă a specificului nostru naţional. El a ştiut să grafeze pe cuvinte atâtea nuanţe, atâtea latente secrete, dându-le fiinţă din propria-i fiinţa, dându-le respiraţie din propria-i respiraţie, dându-le viaţă din propria-i viaţă.

Ana Blandiana spunea: am crezut întotdeauna că poezia nu trebuie să strălucească, ci să lumineze, într-adevăr, poezia lui Vieru nu străluceşte, ea luminează sufletele tuturor, începând cu cei mici şi finisând cu bunicii noştri. Într-o societate a inovațiilor tehnologice, Grigore Vieru creionează imaginea a ceea ce numim noi suflet curat.

M-am luat de mână cu creaţia lui Vieru şi mi-e greu să mă despart, mi-e greu să las să cadă praf pe ochii sfinţi ai marelui poet şi…n-am să fac aceasta niciodată…

Toţi suntem o oază de linişte, doar mama, limba, ţara, casa, dragostea din poezia lui mai şoptesc cuvinte de aur pentru prea plinul emoţional al regretatului nostru poet.

Dar, staţi! Vieru e viu! Are discipoli, are admiratori, are lacrimi ce încă mai udă gradina-i plină de poezii. El trăieşte! Trăieşte în noi, în inimile noastre, în conştiinţa noastră. E un  OM ce găzduiește în biblioteca sufletului său numeroase monografii de admirație… E un POET ce trăiește prin creaţia sa, prin cuvânt, prin frumusețea vieții colorată de profunzimea slovei.

Taina care ne apără…după cum spuneai, poete, e creaţia vieriană minunată dedicată mamei, patriei, limbii şi iubitei …

Nu ştiu dacă există un secret al fericirii, nu ştiu dacă cineva are vreo taină legată de această stare, dar pentru mine fericirea este că sunt un discipol al maestrului Vieru, că sunt unul din fii lui, că sunt un fir de iarbă mic şi neînsemnat din marea lui grădină.

Sunt flămândă de  vocea-i sinceră și gravă, de dăruirea lui în arta poetică, de farmecul personalității lui, de maiestria lui, de…de tot ceea ce înseamnă Grigore Vieru.

Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus de Dr. John Gray

Dragostea conferă vieţii cele mai frumoase culori, condimentând-o cu clipe de vis,  nebunie, pasiune şi  reverii. Dragostea ne ţine în braţele ei fine chiar din clipa când ne-am născut. Iată, însă că am uitat să oferim dragoste şi să răspundem iubirii. Şi aceasta se întâmplă din cauza că am uitat de diferenţele dintre noi. Cu dragoste ne unim destinele, cu dragoste călătorim în nebunie, cu dragoste trebuie să şi trăim…

Cartea Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus de Dr. John Gray este un manual al relaţiilor, în care sunt prezentate cu lux de amănunte diferenţele dintre bărbaţi şi femei, esenţial pentru o relaţie reuşită.

barbatii_sunt_vremea

Bărbaţii şi femeile deşi vorbesc aceeaşi limbă sensul cuvintelor este perceput diferit. De fapt, ei gândesc, simt, percep, reacţionează, răspund şi iubesc în mod diferit. Detaliu important, astăzi, căci tot mai des ne ciocnim cu divorţuri, certuri, neînţelegeri şi suferinţe.

De ce alegem cearta, când ne putem bucura de discuţii liniştite?

De ce alegem neîncrederea, când putem fi fericiţi, inundaţi de iubire?

Răspunsul la aceste întrebări şi încă multe altele pe lângă acestea este că aceşti doi indivizi nu ştiu să se ofere unul altuia ceea de ce au nevoie pentru o relaţie de vis, ei au uitat de faptul că vin de pe planete diferite. Şi aici Dr. John Gray  vine cu completări pentru ambele părţi: femeile au nevoie de grijă, înţelegere, respect, devotament, recunoaştere, asigurări, în timp ce bărbaţii au nevoie de încredere, acceptare, apreciere, admiraţie, aprobare, încurajare.

Această carte cuprinde prezentarea logică a informaţiei legate de relaţia femeie-bărbat. Marţienii, adică bărbaţii, sunt mai rezervaţi în exteriorizarea sentimentelor, dar aceasta nu înseamnă că iubesc mai puţin. Ei consideră că este suficient ceea ce fac pentru femei, dar ei nu ştiu că femeile au nevoie de atenţia şi grija lor în fiecare secundă.

Venusienele, adică femeile, nu-şi pot explica de ce când cer o favoare de la soţi, ei nu reacţionează. Aceasta se întâmplă pentru că ele consideră că întrebarea care urmează este pe înţelesul lor şi cât se poate de convingătoare: Poţi, te rog, să mă ajuţi să fac cumpărăturile pentru cină? Bineînţeles că poate! Aceasta însă e o insultă pentru el, tu nu ai încredere în el. Şi, de fapt, femeia l-a întrebat dacă poate şi nu dacă vrea. Întrebarea corectă va fi: Vrei, te rog, să mă ajuţi să fac cumpărăturile pentru cină? La care el va fi receptiv, pentru că îi soliciţi ajutorul, pentru că ai încredere în el şi va fi un moment potrivit să-ţi demostreze că el chiar te iubeşte aşa cum afirmă.

Marţienii, deseori, se supără pe venusiene, deoarece ele mereu repetă că ei nu le iubesc, dar ei nu ştiu că ele au nevoie să li se repete cât mai des posibil cele două cuvinte magice: TE IUBESC! Tot ei se mai supără şi pentru faptul că fiinţele iubite mereu se plâng pe ceva şi ei se simt vinovaţi, dar ei nu ştiu că femeile nu-i acuză şi nu le resping soluţiile, ele nu au nevoie de soluţii, ci doar de atenţia şi braţele lor, ele vor doar ascultate şi îmbrăţişate. Iată un exemplu, preluat din carte:

Tu nu mă mai iubeşti înseamnă în treaducere:”Azi am impresia că nu mă mai iubeşti. Mă tem că te-am îndepărtat. Ştiu că mă iubeşti cu adevărat, faci atâtea pentru mine, dar astăzi mă simt puţin nesigură. Vrei să mă asiguri de dragostea ta şi să-mi spui cele două cuvinte magice, te iubesc? Mă simt atât de bine când o faci.” Frără traducere, bărbatul poate înţelege: „Ţi-am oferit anii mei cei mai frumoşi şi tu nu mi-ai dat nimic. Te-ai folosit de mine. Eşti egoist şi rece. Faci ceea ce vrei, numai şi numai pentru tine. Nu-ţi pasă de nimeni. Am fost o proastă că te-am iubit. Acum nu mai am nimic.”

O altă problemă este că bărbaţii nu percep emoţiile care sunt cuprinse în replicile femeiilor.

Nu ieşim niciodată în oraş- înseamnă în traducere „mi-ar plăcea să ieşim şi să facem ceva împreună. Întotdeauna petrecem atât de bine şi-mi place să fim împreună. Întodeauna petrecem atât de bine şi-mi place să fim împreună ce zici? Vrei să luăm masa în oraş deseară? Sunt câteva zile de câmd n-am ieşit.” Fără această treaducere, bărbatul aude: „Nu-ţi faci datoria. Ce dezamăgire am avut cu tine! Nu mai facem nimic, fiindcă eşti leneş, prozaic şi chiar plicticos.”

Lectura acestei cărţi îţi permite să meditezi asupra atât a necesităţii de  îmbunătăţire a relaţiei tale, cât şi asupra greşelilor pe care le comitem zi de zi, atunci când intrăm în contact cu alţi indivizi, îţi oferă plăcerea să descoperi unele taine legate de jumătatea ta, ce-l / ce-o face fericit/ă şi ce nu, îţi permite să descoperi secretul unei iubiri aşa cum ţi-o doreşti tu.

Pentru a vă delecta cu alte mici secrete, dar extrem de utile vă prezint câteva din tradiţionalele mele notiţe, făcute  în caietul de lectură. Sper să ţineţi cont şi să deveniţi mai fericiţi decât sunteţi!!

  • Noi presupunem în mod eronat că dacă partenerii ne iubesc, ei vor reacţiona şi se vor comporta într-un fel-felul în care reacţionam şi ne comportăm noi când iubim.
  • Cînd bărbaţii şi femeile sunt în stare să se respecte şi să-şi accepte deosebirile. Atunci dragostea are şanşe să înflorească.
  • Conştiinţa de sine a bărbatului se defineşte prin capacitatea sa de a obţine rezultate.
  • A oferi unui bărbat sfaturi pe care nu le-a cerut înseamnă să presupui că el nu ştie ce are de făcut sau că nu se descurcă singur.
  • El nu are habar că poate fi de folos doar ascultând cu interes şi înţelegere. El nu ştie că pe Venus, a vorbi despre problemele proprii nu constituie o invitaţie de a oferi soluţii.
  • Percepţia despre sine a unei femei se defineşte prin sentimentele şi calitatea relaţiilor ei.
  • În general, când o femeie oferă sfaturi care nu i-au fost solicitate sau încearcă să ajute pe un bărbat, ea nu are idee cât de critică şi lipsită de dragoste poate să pară.
  • De multe ori femeile vor să-şi împărtăşească impresiile din ziua respectivă, iar soţul, crezând că o ajută, o întrerupe cu un torent de soluţii la problemele ei. El nu are habar de ce o nemulţumeşte.
  • Cele două greşeli pe care le comitem în mod frecvent, în cadrul relaţiilor noastre:
  1. Bărbatul încearcă să modifice sentimentele unei femei care este supărată, transformându-se în domnul Rezolvă-tot şi oferindu-i soluţii pentru problemele ei, soluţii care-i subminează sentimentele.
  2. Femeia încearcă să schimbe modul de a acţiona al bărbatului, transformându-se  într-un Comitet de Perfecţionare, oferindu-i sfaturi şi critici nesolicitate.
  • Când partenerul ne opune rezistenţă, probabil o face deoarece am greşit alegerea momentului sau a modalităţii de abordare.
  • Un bărbat este dispus să se schimbe în bine atunci când are impresia că este considerat ca o soluţie a unei probleme şi nu ca o problemă în sine.
  • Pentru a se simţi bine, bărbaţii se retrag în vizuina lor ca să –şi rezolve singuri problemele care îi preocupă.
  • Pentru a se simţi mai bine, femeile se adună împreună şi vorbesc deschis despre problemle lor.
  • Femeia stresată nu este preocupată neapărat de găsirea unei soluţii la problemele ei, ci caută mai degrabă să se descarce, explicându-se şi aşteptând să fie înţeleasă.
  • Pentru a uita propriile ei dureri, femeia se poate implica sufleteşte în problemele altora.
  • Bărbaţii se simt motivaţi şi mobilizaţi, atunci când se simt necesari… Femeile se simt motivate şi mobilizate, când se simt apreciate.
  • Cea mai profundă teamă a bărbatului este că nu este destul de bun sau este incompetent.
  • Aşa cum femeile se tem să primească, bărbaţii se tem să dea.
  • Este greu pentru un bărbat să asculte o femeie care este supărată sau dezamăgită, deoarece el are senzaţia că a dat greş.
  • Limbajul marţian şi cel venusian conţineau aceleaşi cuvinte, dar felul în care  erau folosite acestea le conferea sensuri diferite.
  • Pentru a-şi exprima pe deplin sentimentele, femeile îşi permit licenţa poetică de a  utiliza superlative, metafore şi generalizări.
  • Cea mai mare greutate pentru femei este să interpreteze corect şi să ajute un bărbat când acesta nu vorbeşte.
  • Când bărbatul tace, îi este uşor femeii să –şi imagineze tot ce-i mai rău
  • Nu intra niciodată în vizuină, căci rişti să fii pârjolită de dragonul de foc!
  • Când un bărbat iubeşte o femeie, are nevoie periodic să se îndepărteze de ea, înainte de a se apropia din nou.
  • Un bărbat alternează automat între nevoia de intimitate şi cea de autonomie.
  • El ajunge să-şi înţeleagă propriul ciclu şi o va asigura, la retragere, că va reveni.
  • Respectul de sine al femeii creşte şi scade ca un val. Când ajunge la limita de jos, e momentul ca ea să-şi pună ordine în sentimente.
  • Bărbaţii se retrag şi apoi revin, în timp ce capacitatea femeilor de a se iubi pe sine şi pe alţii creşte şi descreşte.
  • Chiar dacă bărbatul reuşeşte să o ajute pe o femeie, ea poate deveni şi mai deprimată.
  • Satisfăcându-i-se nevoia de a fi ascultată, femeia poate satisface nevoia de libertate a bărbatului.
  • Pentru un bărbat este tensionant să constituie singura sursa de afecţiune şi sprijin.
  • Pe măsură ce necesităţile financiare ale unei femei sunt satisfăcute, ea devine mai conştientă de problemele ei sufleteşti.
  • Înainte ca cineva să poată primi şi aprecia pe deplin diverse feluri  de afecţiune trebuie să-i fie satisfăcute nevoile fundamentale.
  • Bărbatul face adeseori greşeala de a crede că, odată ce a satisfăcut toate necesităţile afective fundamentale ale femeii, iar aceasta se simte fericită şi în siguranţă, ea ar trebuie să ştie, din acel moment, că este iubită.
  • Secretul pentru a mobiliza un bărbat este să nu încercaţi niciodată schimbarea sau perfecţionarea lui.
  • Cel mai bun mod de a ajuta un bărbat să evolueze, este să nu încerci în nici un fel să îl schimbi.
  • Aşa cum cum comunicarea este cel mai important element al unei relaţii, certurile pot fi elementele cele mai dăunătare.
  • Cele mai multe cupluri încep să se certe în legătură cu un anumit subiect şi, după cinci minute, ajung să se certe în legătură cu modul în care decurge cearta.
  • Bărbaţii spun rar „îmi pare rău”, fiindcă pe Marte asta înseamnă că ai făut ceva rău şi „îţi ceri scuze”.
  • Pentru evitarea discuţiilor neplăcute este important să recunoaştem felul în  care bărbatul, inconştient, desfiinţează, iar femeile, tot inconştient, lansează mesaje de dezaprobare.
  • Două aspecte critice din care rezultă certuri:
  1. Bărbatul simte că femeia îi dezaprobă punctul lui de vedere.
  2. Femeia dezaprobă felul în care el îi vorbeşte.
  • Bărbaţii sunt cel mai dispuşi să se certe când au făcut o greşeală sau au supărat-o pe femeia iubită.
  • Îmbrăţişaţi-o de patru ori pe zi.
  • Pentru a ne dezvolta capacitatea de a ne iubi pe noi înşine, avem nevoie şi de dragostea altcuiva.
  • Pe Venus, deviza este: „Dragostea nu trebuie niciodată să ceară.”
  • Dacă femeia nu cere, bărbatul presupune că dă suficient.
  • Când cereţi sprijinul unui bărbat porniţi de la presupunerea că nu este nevoie să-l convingeţi.
  • Bărbaţii sunt mult mai darnici să spună da când au limertatea de a refuza.

Merită să iubim şi să fim iubiţi!!!

Priviţi ce declaraţie frumoasă poate face bărbatului femeia îndrăgostită.  http://www.youtube.com/watch?v=clMOluI_WrM

UN AMERICAN LA CHIŞINĂU de Dumitru Crudu

Unii critici, personalităţi au calificat acest roman ca un eşec total al scriitorului, ba chiar mai mult cineva a mai zis ca acesta trebuie să procedeze la fel ca pesonajul lui : să adune toate exemplarele romanului în cauză şi să le dea foc. Însă dacă e să ne referim la aspectele subtile ale acestuia vom descoperi taine deosebit de interesante.

Romanul îl are ca personaj principal pe Anton Şleahtiţchi. Pe paginile acestuia este transpusă viaţa şi soarta acestui poet naiv, am putea spune. Americanul Martin e pretextul care trasează contextul, pretextul care dă naştere aventurilor tumultoase şi extrem de captivante. Braşovul sfârşitului de mileniu, Chişinăul în pragul revenirii dezastruoase a comunismului sunt spaţiile  care găzduiesc toate momentele acestui personaj. Situaţiile disperate nu duc niciodată în patetism, căci autorul le salvează cu doze mari de umor. Toate necazurile, lipsurile, negativele şi slăbiciunile societăţii sunt prezentate prin prisma  personajului Anton, care, în ciuda încărcăturii, nu devine mai puţin credibil.

Un-american-la-Chisinau-Dumitru-Crudu-248x350

Romanul este asemenea unui izvor. Aşa cum curge apa izvorului, astfel curg acţiunile/întâmplările în romanul Un america la Chişinău, legate una de alta, reieşind una din alta. Personajul principal inpresionează prin originalitate, prin naivitate, prin voinţa de a lupta şi de a nu se lasă pradă dificultăţilor.

Trebuie să recunosc că şi eu am fost puţin deranjată de unele fraze, dar am încercat să fac abstracţie de cometariile, articolele citite şi de aceste cuvinte pentru a putea  pătrunde în sensul adevărat al  romanului şi să observ care este scopul scriitorului. Şi întâlnirea cu scriitorul mi-a oferit deosebita plăcerea de a afla că n-am dat greş, abordând această manieră de lectură.

Dacă este să ne referim la limbaj, atunci vin cu o replică împotriva articolului din Jurnal de Chişinău al dlui Mircea V. Ciobanu şi afirm că, de fapt, romanul lui Dumitru Crudu este inundat de figuri de stil, dacă eşti atent şi încerci să faci abstracţie de înjurături şi alte expresii care poate, pe alocuri, deranjează.
În susţinerea acestei idei aduc câteva exemple care, pur şi simplu, îţi bucură atât ochii cât şi sufletul:

Răpitor de frumoasă, fulgi mari şi pufoşi cât nişte bile de biliard, fumegau ca nişte tăciuni, burtă lipită de coaste, memorie ciuruită, dricul nopţii, un întuneric ca de abanos,cu picioare de vată, limbi de plumb, încurcă – lume, un pupă –vânt, un aruncă paie pe foc, speranţa ta se dezumflă ca o minge de fotbal, ploaia răpăia pe asfalt ca într-o tobă, înfăşurat în gândurile sale, şi-a plimbat urechea prin parc, flacăra speranţei iar începu să-i mocnească în suflet, îşi bufniţă ochii spre el, tot ce zboară se mănâncă, vezi-ţi de ciorapii tăi, îmi promitea marea şi America, trup dulce, picioare muzicale, tăcere de cavou, hemoragie sentimentală etc.

Întâlnind seria acesta de cuvinte înaripate, concluzionăm faptul că romanul este influenţat de lecturile scriitorului, atestăm elemente de folclor, senzaţia Amintirilor… lui Creangă, tehnica detaliului a lui Beşleagă.

Impresionant este şi pasajul în care personajul principal aruncă banii. Acest gest este, de fapt, un succes al acestuia. Anton s-a regăsit pe sine. Anton a fost în căutarea sinelui, dacă la Eminescu eul  liric se regăseşti prin moarte, iubire sau creaţie, apoi personajul lui Crudu se regăseşte prin  conştiinţă.

Deşi mulţi consideră că, de fapt, un scriitor îşi transpune toată viaţa în rândurile pe care le scrie, Dumitru Crudu ne-a mărturisit că în romanul lui se împleteşte perfect realul cu fantasticul şi imaginarul. E de remarcat ideea că scriitorul creează un personaj complex, implicat în iubirii, dezamăgiri, trădări, situaţii ruşinoase.

Romanul UN AMERICAN LA CHIŞINĂU de Dumitru Crudu este romanul ce te implică în călătoria personajului prin viaţa inundată de greutăţi şi momente tensionate, te atrage în jocul pe care îl realizează autorul.

ÎN ODAIA LITERATURII

 

Cercetând creaţia Anei Blandiana, am încercat să estimez valoare acestei scriitoare în literatura română postbelică şi, în urma acesteia, am constatat cu satisfacţie că poeta metaforei, cum am numit-o în lucrarea Structuri metaforice în poezia Anei Blandiana, este de o valoare nestemată. Opera deschisă spre orizonturi noi prezintă specificul estetic al creaţiei blandiene, prezintă o ploaie de gânduri ce îmbată, pur şi simplu, cititorul. Spaimă de literatură este   revelaţia  vocaţiei de poet a Anei Blandiana, este viaţa ei încununată de lauri, este o parte a tezaurului literaturii române. Această carte găzduieşte o serie de întrebări şi răspunsuri, făcând lumină în mintea cititorului privind creaţia, literatura. Este o carte a dialogului cu EUL Anei Blandiana. Culegerea de articole şi interviuri zugrăveşte tabloul tainelor desprinse din opera MĂRIEI SALE. Starea de graţie este transmisă prin limbajul colorat şi ideile profunde ale poetei.

-.-

-.-

În caietul de lectură am notat mai multe idei metaforice care mă inspiră şi care mă minunează, recitindu-le. Iată câteva dintre ele:

„Vocaţia este fără îndoială o vină, părăsirea vieţii este fără îndoială o vină şi singura circumstanţă atenuantă a poetului este de a fi în egală măsură victimă şi vinovat, de-a fi acceptat, doar, un destin zeiesc impus de zeii fără de milă. ”

„ Am crezut întotdeauna că poezia nu trebuie să stălucească, ci să lumineze”

„Am crescut, m-am format şi trăiesc într-un univers în care cărţile au fost întotdeauna mult mai importante decât fenomenele naturii.”

„Şi-mi imaginez istoria ca pe un odgon, răsucit din forţe, legi şi patimi, suspensat incredibil în eternitate, ca de un subţire, scump inel, de sufletul unui poet.”

„Cel ce-a făcut lumea şi cei ce-au făcut cărţile îşi vor disputa sufletul meu în eternitate.”

„Pentru că înţelegerea nu e nici ea decât o asistare a faptei din care îşi trage puterea şi fără de care n-ar putea exista, chiar dacă senzaţia de surogat de lectura desprinsă de viaţă mi-o dă, ci viaţa netrecută prin lectură.”

Ana Blandiana este scriitoarea ce a sedimentat anul acesta gânduri pozitive şi rafinate în personalitatea unui filolog, mi-a insuflat mai mult curaj şi inspiraţie. Starea de euforie din rimele ei au aşternut o mai mare dragoste pentru literatură, a transformat viaţa cu neajunsurile ei într-o sărbătoare.