Arhive etichetă | Iubire

O CLIPĂ RENUNŢĂ

140822_nu-te-uita-inapoi

Doar pentru o clipă renunţă:

la ură, căci ea-ţi striveşte sufletul,

la invidie, căci ea-ţi umple inima de noroi,

la mândrie, căci ea-ţi distruge iubirea ce domneşte-n  tine,

la durere, căci ea nu-ţi permite să iubeşti,

la dor, căci el îţi stinge orice speranţă…

 

Doar pentru o clipă renunţă

la tot şi gustă fructul  indiferenţei…

 

Doar pentru o clipă renunţă

la iubire şi vezi cum floarea vieţii tale moare…

 

Doar pentru o clipă renunţă

la tine şi vezi cum suferă pentru exitenţa-ţi simplă…

Reclame

INTEROGAȚIA RETORICĂ-SURSĂ DE EXPRESIVITATE

DSC09377

   

   

Articol științific

Doina SOLTAN , studentă, Facultatea de Litere, USM

Sabina CORNICIUC, dr., conf. univ., conducător științific.

În comunicarea noastră ne vom axa pe două noțiuni complexe: interogația retorică și expresivitatea. În literatura de specialitate uneori se pune semn de egalitate între expresiv și afectiv, alteori expresivitatea e sinonimă cu esteticul sau se confundă cu suma mijloacelor de expresie ale limbajului poetic. Cercetătoarea Elena Slave menționează că expresivitatea este acel mod de exprimare care servește la comunicarea mai nuanțată a oricărui conținut afectiv, emoțional sau volitiv.

Interogativa, folosită ca mijloc retoric, face mai percutant contactul dintre mesaj și receptor, posedând o facultate deosebită de a contribui la realizarea unui plus de cunoaștere.

Mihai Șora în studiul Despre dialogul interior menționează că atât întrebarea cât și răspunsul, cu întreaga lor complexitate de valori, sunt stări vitale ale unei ființe.

Sabina Corniciuc, dr., conf.univ. propune următoarea tipologie a interogațiilor retorice:

Interogația retorică propriu-zisă (IRP), în care schimbarea de construcție se produce între pozitiv și negativ: interogativa cu aspect pozitiv transmite informație semantică negativă, iar interogativa cu aspect negativ pune în valoare o afirmație sigură.

Un exemplu elocvent sunt și următoarele versuri: Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? / N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer? (Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

În interogațiile evidențiate, autorul nu are de întrebat, nici de negat, o face doar formal, căci astfel se accentuează adevărul celor comunicate, acesta din urmă fiind sigur și neatacat.

Aceeași dimensiune a expresivității e potențată și în poezia lui Nichita Stănescu Poem:
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi / şi ţi-aş săruta talpa piciorului, / nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..

Interogația propriu-zisă ce a cuprins toată poezia lui Nichita Stănescu transmite, de fapt, emoțiile eului liric, dorința acestuia de a se convinge că încă este iubit și nu e dat uitării. Prin intermediul acestei  interogații retorice se exprimă mai puternic, mai pregnant ideile și sentimentele eului liric, beneficiind de o mai mare expresivitate.

Interogațiile autoricești (IRA) sunt alcătuite după modelul întrebare-răspuns, lucru ușor explicabil prin faptul că autorul ca și cum ar iniția un dialog cu cititorii, pe care îl „reprezintă” tot el prin răspunsurile sale:

Ce e amorul? / E un lung /Prilej pentru durere, / Căci mii de lacrimi nu-i ajung / Și tot mai multe cere. (Mihai Eminescu, Ce e amorul?)

Întrebarea, de data aceasta, e doar un impuls, un pretext pentru  comunicarea clară, neîntârziată a unui adevăr. Autorul se simte obligat să-și exprime explicit, onest atitudinea sa față de realitățile discutate. În această ordine de idei, putem afirma că răspunsul nu e formal, ci are rolul de a potența ideea de bază, de a face simțită prezența autorului în mesajul transmis.

Interogațiile meditative (IRM) se pretează caracteristicii date de Al. Robot: „întrebările cele mai frumoase sunt cele care rămân fără răspuns”. Autorul nu formulează întrebarea pentru a include în chiar structura sa răspunsul (ca în cazul IRP), nu anexează nici o variantă de răspuns (ca în cazul IRA) și nici nu caută în persoana receptorului un potențial furnizor de informații.

Mărturie elocventă a setei de comunicare sunt următoarele versuri, intitulate sugestiv de D. Matcovschi Întreabă-mă:

Întreabă-mă: de ce nu vin, / dar plec mereu? / Întreabă-mă: de ce suspin, / de ce mi-e greu? (…) / Întreabă-mă: din ură vin  / sau din bluestem? / Întreabă-mă: de ce nu scriu, /  de ce mai scriu? / Întreabă-mă, întreabă-mă, / întreabă-mă ceva… / Dar nu tăcea, dar nu tăcea, dar nu tăcea!

După cum bine se vede, pentru poet nu există întrebări minore, iar pentru a evita „primejdia tăcerii”, aceasta echivalând, în alți termeni, cu tragedia incomunicabilității, toate întrebările își au rostul și rațiunea lor.

Reluarea anaforică a verbului declarandi a întreba la imperativ (de 21 de ori) nu poate fi dată pe seama necesităților de ordin prosodic, ci este, mai degrabă, un procedeu de implicare directă, explicită a destinatarului în mesaj.

Poetul se declară împotriva „inflației verbale”(H.Wald) și încearcă să iasă din mrejele interiorizării pentru a-și împărtăși complexitatea stărilor de conștiință, experiența sa cognitivă, culturală și afectivă. Faptul e confirmat și prin repetiția segmentului imperativ-negativ de la finele poeziei: dar nu tăcea, dar nu tăcea, dar nu tăcea ceea ce constituie, în definitiv, o invitație spre înțelegere și coparticipare.

Preferința poeților pentru structura interogativ-retorică nu e deloc întâmplătoare și se explică prin tendința de a stabili un contact între ideea poetului (mesajul) și cititor. Interogația, de fapt, este o provocare, la care apelează poeții pentru a spori expresivitatea versurilor.

În literatura de specialitate, se menționează că ele servesc pentru a constata ceva, accentuându-se că adevărul celor exprimate nu poate fi contestat.

La finele acestor gânduri suntem în măsură să accentuăm că interogația este utilizată de către poeți, și nu numai, pentru a exterioriza un registru foarte amplu de idei, sentimente, atitudini și, firește, au o funcție, trădează o intenție și vizează un efect.

O concluzie generală ce se degajă din cele ilustrate mai sus este ca interogația, folosită ca modalitate retorică de propulsare a unui enunț ce transmite informații în maniera expresivă, poate produce efecte stilistice și estetice irepetabile. În fața unei interogații formulate cu grijă nu știi ce să admiri: seninătatea formei, abundența fecundă a ideii sau a informațiilor transmise. Cu siguranță însă că valoarea ei expresivă poate fi măsurată în caratele unei lecturi eficiente, menite a schimba sistemul de valori ale cititorului.

Rezumatul comunicării științifice cu care m-am plasat pe locul 3 în etapa finală a Conferinței Științifice Studențești. Acesta urmează să fie publicat în CULEGEREA DE ARTICOLE ȘTIINȚIFICE A USM

O literă…Un cuvânt…Un citat…

426365_350851134958664_2124568396_n

„Cuvinte înaripate” așa au fost botezate citatele de către o profesoară de la facultatea mea. Și-i dau dreptate…

 Adevăr, experiență, sfat, putere, convigere, chiar și sentimente sunt puținele aspecte pe care le puteți găsi în această organizare de cuvinte.

Cu mare drag colind paginile inundate de spusele marilor scriitori, cărțile poeților, prozatorilor mei de suflet pentru a descoperi ceva nou din universul   „cuvintelor înaripate”. Cu ele îmi alimentez sufletul, îmi sting setea de noi idei, dar adevăruri vechi, împărtășindu-le  cu prietenele mele (cred că… le-am ros urechile cu atâta „ascultați ce frumos spune…”).

CUVÂNTUL nu e doar un generator de sens, e și un generator de sentimente, gânduri și amintiri…îl el mă regăsesc și tot în el îmi văd trăirile perindându-se pe marele ecran al  cinematografului vieții mele, unde sunt doar eu față în față cu el (cuvântul)…

Așa cum v-am obișnuit, probabil, vă voi prezenta  ce-am selectat zilele acestea din universul „CUVINTELOR ÎNARIPATE”.

„De ce îi este omului de astazi foame? 
De iubire și de sens.”  Nicolae Steinhardt

„Dupa ce L-ai cunoscut pe Hristos, îți vine greu să păcătuiești,

ți-e teribil de rușine.” Nicolae Steinhardt

„Poate că definiția eroismului și a sfințeniei nu este decât aceasta: să faci imposibilul posibil.”  Nicolae Steinhardt

„Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.”  Nicolae Steinhardt

„Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despica întunericul fără a-l risipi, și ies cu ochii deschiși.” Nicolae Steinhardt

„Am intrat răsfățat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulțumit. Ies cunoscând fericirea.” Nicolae Steinhardt

„Am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele și viața imi spuneau puțin.” Nicolae Steinhardt

Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și dusmanii mei, ba și cu mine insumi.” Nicolae Steinhardt

„A ști cum trebuie să-ți iubești dușmanii, înseamnă a începe să înțelegi ce este Dumnezeu.”  Vladimir Ghika

„E esențial ce porți înăuntru, ce echilibru interior ai și ce valori alegi din lume ca să-ți devină proprii, pentru că toate acestea ti se citesc pe chip!” Adrian Pintea

„Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul. ” Mihai Eminescu

„A există înseamnă a suferi.”  Mihai Eminescu

„Nu există nici libertate, nici cultură fără muncă.”  Mihai Eminescu

„Două inimi când se-mbină,
Când cufund pe tu cu eu,
E lumină din lumină,
Dumnezeu din Dumnezeu,”
Mihai Eminescu

„Toate sunt mărginite, durerea nu…” Mihai Eminescu

„A te tăvăli pe jos de râs este o expresie foarte adevarată. Cine râde din toată inima, aceluia-i vine gustul să se tăvălească pe jos. — Mihai Eminescu

„Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viața suportabilă.”  Mihai Eminescu

„Dacă lumea este un vis, de ce n-am putea să coordonăm șirul fenomenelor sale cum voim noi?” Mihai Eminescu

Acestea sunt câteva din notițele mele care mi-au bucurat ochii și inima și care au o putere nemărginită asupra mea.

Vreau să cred  că vă vor încânta și pe voi, aducându-vâ la meditație asupra unor adevăruri valabile și astăzi, și în viitor.

Iubirea – aromă de cafea

 

sunset
CE E IUBIREA?
„E un lung

Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere” ca și în accepția marelui poet Eminescu?

„E o scurtă nebunie”, cum spune Ion Minulescu?

Această întrebare cred că și-au pus-o copii, părinții noștri, buneii, profesorii, TOȚI, pentru că suntem oameni și în fiecare din noi există o doză de sensibilitate. Întrebarea aceasta  ne-am pus-o și eu, și tu, și el, și voi…

Dar, cineva a găsit răspunsul așteptat? Aș spune că nu…

Și eu m-am înscris  în tagma celor care s-au rătăcit  în această expediție, dar zadarnică mi-a fost căutarea. Am găsit, spre regret,  niște texte ce reflectă doar  o mică părticică din ceea ce se simte. Și, aș spune eu, e imperfetă definiția dată de prietenul nostru comun, GOOGLE.

Am căutăt și definiții date de poeți, scriitori, speranța fiindu-mi la ei de a găsi un răpuns ce ar reflecta adevărul, dar fiecare spune ce e iubirea din ceea ce a trăit. Dacă a avut o dezamăgire, iubirea e văzută din prisma durerii, dacă opusul acesteia, evident, că i se atribuie o reflecție specială, deși această se întîlnește mai rar…

Iubirea, dragii mei, nu are definiție. Ea nu e o noțiune științifică, o teorie ca să fie necesar să-i căutăm o explicație, pentru a  o înțelege.

IUBIREA…IUBIREA  se simte și nimic mai mult…

susnset
Iubirea trăiește în fiecare din noi. Își are ea colțișorul  special în inimioarele noastre, aparent tari ca stâncile, dar, totuși, sensibile care se pierd când simte mirosul dragostei…
Iubirea se ascunde în inima ta, în ochii tăi, în brațele tale, în ghiozdanul tău…Fetelor, iubirea e în trusa noastră de machiaj, e în rujul ce ne fac buzele mai senzuale, e în privirea noastră ce ne trădează de  fiecare dată… Iubirea e  în privirea lui/ei…

Iubirea e durerea de  dor, e așteptare, e frigul ce-l înduri pentru a petrece mai mult timp cu el/ea, e vîntul ce vă pișcă buzele când vă furați sărutări, e strângerea de mână, e îmbrățișarea nebună…

e un vis…

un vers…

o melodie…

e un cântec trist …pe valurile feicirii.

Aceasta e iubirea pentru mine…

Pentru tine, cel ce citești acum, ce e iubire?

AȘ VREA…

AȘ VREA…

Ascultând noua piesa a lui Alexandru Manciu, pe care-l apreciez foarte mult, „Aș vrea” ce-l cântă în duet cu Karizma, mi-a venit în gând întrebarea năstrușnică : Ce-aș vrea  să fiu eu pentru pesoana iubită? Întrebare pe care nu mi-o pusesem până acum, așea că am început să-mi aștern dorințele…

Imagine

PENTRU EL…

Aș vrea să fiu lacrima lui… pentru a-l elibera de durere….

Aș vrea șă  fiu floarea de pe fereastra lui…pentru a –l privi cu drag…

Aș vrea să fiu piesa lui preferată…pentru a-i alinta auzul cu vocea mea…

Aș vrea să fiu  perna lui moale …pentru a -l alinta cu mângâierile mele…

Aș vrea să fiu plapuma lui călduroasă…pentru a-l adormi în brațele mele…

Aș vrea să fiu vântul de afară…pentru a-i șopti cuvinte dulci la ureche…

Aș vrea să fiu un fulg de nea…pentru a mă topi pe buzelele lui…

Aș vrea să fiu aerul pe care-l respiră…pentru a-i alimenta existența…

Aș vrea să fiu gândul lui…pentru ai aminti mereu de mine…

Aș vrea să fiu visul lui…pentru a-l duce în fantastic…

Aș vrea să fiu TOTUL…pentru a-l face fericit…

AȘ VREA…

Aș vrea să fiu ceea ce vrea el să fie pentru mine….pentru a fi ambii

un destin, o nebunie, o iubire, un OM…

 

AMEȚITĂ DE DOR…

AMEȚITĂ DE DOR…

imbratisare-mi-e-dor-de-ea_1c3f1725a7dfdf
Sunt momente în viață cînd te cuprinde un dor…un dor nebun de ceva și nu știi de ce… Sunt momente când vrei să întorci timpul  înapoi să mai trăiești  încă o dată, o singură dată momentele din trecut.
Mă cutremură gândul că timpul trece atât de repede, că numai sunt stundenta rebelă din anul întâi care pe 24 decembrie 2010 a sustinut examenul la Lexicologie și Fonetică, crezând că e un capăt de țară…că numai sunt fețița care abia așteptă să fie în anul 3…

Însă iată-mă ajunsă și în punctul dorit.

Sunt la fel de fericită ca și atunci, cuprinsă strâns de succese, de oameni dragi, de atmosfera de sărbătoare. Însă…parcă lipsește ceva, părcă nu e aceeași fericire…sau poate  aceasta e impresia mea, sau poate trăiesc fiecare moment diferit, sau poate percep  fericirea in fiecare clipă altfel?

Astăzi, au venit în vizită amintirile…amintirile din copilărie, amintirile din anii de liceu, amintirile din cei doi ani de studenție. Să fi fost oare din cazua subiectului de la examenul de literatură interbelică: Fluxul conștiinței- tehnică proustiană? N-aș spune…e din cauza momentelor de neuitat care m-au înconjurat 21 de ani, din cauza oamenilor care mă fac să mă simt specială, pentru că, probabil, sunt și, probabil, că și ei sunt speciali, cel puțin așa vreau să cred eu…

La un moment dat credeam că mă aflu în sala de festivități a liceului, unde împreună cu colegii mei dragi de clasă trăiam la maxim sărbătoarea organizată de noi.

Apoi parcă mă aflam în aula 4 în prima bancă de la fereastră scriind testul…

Sunt cuprinsă de dor…dorul de casă,  dorul de anii de liceu, dorul de clipele petrecute cu colegii, dorul de  ceea ce se cuprinde în cuvântul TOT.

Răsfoiesc în cartea amintirilor și mi-e dor, mi-e dor  să retrăiesc fiecare clipă din trecut, fie ea frumoasă sau mai puțin frumoasă…

De ce? Nu știu, probabil, e din cauza atmosferei magice de sărbătoare ce se ascunde în suflet…