Arhive etichetă | fericire

Misiunea ta?

Dumnezeu cînd ţi-a oferit darul cel mai de preţ, ţi-a spus să trăieşti …

загруженное

Care este rostul tău?

Rostul tău este să fii OM, indiferent de ce ţi se întâmplă, este să-ţi atingi scopurile, să-ţi creezi vise şi să tinzi să ţi le împlineşti.

Dacă cineva te minte, tu află adevărul şi taci…

Dacă cineva te răneşte, tu cicatrizează-ţi rapid rana şi uită, uită pentru totdeauna…la ce bun să-o păstrezi?

Dacă cineva te iubeşte, tu oferă-i mai multă dragoste…

Dacă cineva îţi spune adevărul, tu crede-l, nu te încăpăţîna…

Dacă cineva te ajută, tu rămâi recunoscător…

Dacă cineva te urăşte, tu rămâi rece la ura  lui…

Dacă cineva îţi trimite o priviră urâtă, tu zâmbeşte-i din suflet…

Dacă cineva te inşeală, tu priveşte înainte…

Dacă cineva luptă pentru tine, tu lasă-l să câştige…

Dacă „sensul fericirii” tale merită sacrificii, tu fă-le…

Dacă Dumnezeu ţi-a dat viaţă, tu trăieşte-o frumos. Dă tot din tine pentru ai face pe cei din jur fericiţi şi mai târziu vei fi tu mai fericit/ă decât ei, pentru că tu le-ai făcut clipele mai frumoase decât erau…

Reclame

Sunt zile…

fericire_01_0247d91901Sunt zile în care te simţi cel mai fericit om din lume şi nimic numai contează…

Sunt zile când eşti cu dispoziţie bună şi nu înţelegi de ce, parcă nimic deosebit  nu s-a întâmplat azi…(happy)

Sunt zile când eşti deschis spre comunicare şi nu –ţi vine a crede că totcmai tu eşti cel care iniţiază o discuţie cu o persoană străină…

Sunt zile când întâlneşte o persoană care te face să zâmbeşti aşa cum n-ai mai facuto demult… 😀

Sunt zile când privirea şi zâmbetul unui necunoscut/ă îţi aduce soarele în inima ta…

Sunt zile când zbori pe străzi fericită şi găseşti în fiecare mărunţiş ceva frumos şi deosebit…

Sunt zile când zâmbeşti neîncetat lângă persoana pe care o iubeşti…

Sunt zile când eşti fericit doar stând în braţele celui/celei care-ţi este sortit/ă…

Sunt zile când te cuprinde succesul şi numai ai nevoie de nimic altceva…

Sunt zile colorate cu tot felul de lucruri speciale…

Sunt zile pline de iubire necondiţionată…

Sunt zile în care te simţi pur şi simplu fericit/ă…

fericire

Dar,(wait)

Sunt zile în care eşti trist şi  nu înţelegi de ce, parcă totul e ok…

Sunt zile când se întâmplă prea multe lucruri negative şi-ţi pare că e un capăt de ţară…deşi nu e chiar aşa de rău… 🙂

Sunt zile în care eşti rănit a miia oară de cineva mult prea drag şi inima ţi se închide pentru totdeauna în pofida sentimentelor… 😦 , dar nu peste mult timp trece… 😀

Sunt zile când fără să-ţi dai seama trăieşti rănile trecutului, ascultând melodiile acelor vremuri întunecate, gândindu-te la momente, încăpăţându-te şi adresându-ţi întrebări cărora vrei din tot sufletul să afli răspunsul pe care poate le cunoşti deja… 😦

Sunt zile când lupţi cu tine, cu gândurile tale, cu tot ce se cuprinde în personalitatea ta…

Sunt zile…

Şi va veni ziua când vei renunţa la tot ceea ce numeşte trecut şi prezent şi vei păşi pe-un alt drum…

Sunt zile diferite, sunt zile frumoase cu un soare generos, sunt zile urâte cu ploi şi furtuni, dar să nu uităm: „franjurii ploii”, cum spune Ana Blandiana,  te face mai frumos/frumoasă…sunt zilele pe care le merităm să le avem, sunt zilele pe care ni le facem singuri, sunt zilele care ilustrează momentele prin care trecem…Sunt zilele fericirii şi tristeţii, de ce nu, sunt zile  frumoase, colorate, speciale…

Be happy!!

I am!

sunt-fericit

 

LA MULŢI ANI, MĂMICĂ DRAGĂ!

DSCN1096

mămica mea

S-aşterne –n calendar o filă mult prea dragă,

Şi iată, cântă păsările, şopteşte vântul

Şi vesel ceasul cântă, şopteşte şi pămânul

Un vesel  şi elogios: LA MULŢI ANI, MĂMICĂ DRAGĂ!

 

De ziua ta iubita mea  mămică

Nu pot să-ţi dau cea mai frumoasă  floricică,

De dimineaţă însă inima-mi bate din ce în ce  mai tare

Pentru a ta deosebită  şi dragă  sărbătoare.

 

Nu îţi doresc averi, cadouri scumpe

Eu îţi doresc o viaţă veşnică şi lungă, lungă.

Să  bucurăm a ta privire lină

Cu clipe preţioase – ce dorul mare-alină.

 

Azi, scumpa  mea, aş vrea să-ţi dăruiesc

Un car de ani, Un LA MULŢI ANI!

Şi-un cer plin-plin de stele,

Iar  tu să fii regină printre ele.

 

Ai mângâiat inimi şi-ai alinat dureri,

Ai instruit şi povăţuit  copii

Şi-ai trecut cu capul sus prin multe grozăvii –

Nu te-a oprit dificultatea cea dintâi.

 

Ai cucerit uşor tărâmu-învăţăturii

Şi-ai fost mereu izvoru – nţelepciunii.

Mulţi ani, dragă profesoară!

Mulţi ani, stimată directoare!

CHEMAREA

images (1)

Ma cheamă codru –n baţele lui.

Eu caut să zbor spre braţele tale

M – ademeneşte verdele, cerul albăstrui,

Dar tu mă păstrezi cu amintirile.

 

Ma cheamă la ea câmpia, s-alerg ca altadată,

Ma strigă, din nou, râul să –l colid naivă, fermecată,

Ma cheamă bucuroasă copilaria să visezi la viitor,

Ma cheamă bătrânul nuc, ca pe vremuri, să-i ţin de urât.

 

Mă cheamă casa părintească, uscată de-un dor nebun,

Să ţip, să râd, să joc, să plâng şi să sar

Să strig tare mamă şi tată…

Să stau veselă –n ogradă ca altădată.

 

Mă cheamă, ma cheamă trecutul

Să-l  fac fericit încă odată.

Mă cheamă, mă cheamă copilul

Să strig fericită mamă şi tată…

SCHIMBĂ O RANĂ OMUL…?

Am încercat de multe ori să înţeleg schimbările de comportament ale oamenilor şi, din păcate, de cele mai multe ori întâlneam un acel ceva ce mă oprea să pătrund în profunzimea situaţiei.

Timpul şi viaţa ne-a dus departe unii de alţii şi, cu regret, se pierd prieteniile strânse din trecut. Azi, am întâlnit  o veche cunoştinţă. Am discutat şi am discutat despre toate momentele ce le-am trăit, despre bune şi mai puţin bune, despre realizările şi succesele obţiune în aceşti trei ani, căci de atunci nu ne mai văzusem şi am constat, cu mare regret, că acea persoană se schimbase mult.

Dintr-o fiinţă liniştită şi înţelegătoare s-a tranformat într-un devorator de idei şi păreri.

La inocenta mea întrebare: ce la determinat să ia o aşa atitudine faţă de societate şi cum motivează schimbarea radicală? Mi-a răspuns simplu:

–          EA…

images (1)

Confuză şi uimită am tăcut, ne mai putând spune nimic deşi aceasta se întâmplă foarte rar, în cazul meu. Mereu am ceva de adăugat la replica care mi se dă, dar acum, cunoscând situaţia, vocea mea era asemenea unui vid, rămasă fără curajul de a mai putea rosti ceva-din frica de a nu acutiza durerea deja existentă. Mi-a aruncat o privire senină spunându-mi: „Ştii, am crezut că pot arăta oamenilor cât de mult îi respect şi-i iubesc…dar m-am înşelat…îţi dai seama? Să nu poţi arăta cuiva cât de mult îl iubeşti…? m-am înşelat după ce-am pierdut-o…Şi n-o învinuiesc pe EA, pentru că ştiu că m-a iubit, dar mă învinuiesc pe mine că n-am ştiut cum să-i arăt cât de mult însemna pentru mine… Poate dacă ştiam cum să ajung la inima ei sensibilă acum ar fi fost a mea şi n-aş mai fi trăit cu gândul inundat de întrebări fără răspuns: Oare ce face acum? Oare cu cine vorbeşte? Cu cine iese în parc? Şi multe altele… n-aş mai fi mărit poza ei de fiecare dată când intru pe saiturile de socializare, n-aş mai fi trăit cu amintirile lăsate în urma sa şi poate acum existam şi eu…şi tu mă întrebai ****, de ce eşti atât de fericit?” adăugase cu un zâmbet lipsit de culoare…

Am fost cuprinsă de aceleaşi sentimente triste…Atmosfera era una apăsătoare şi n-am fost capabilă să fac cevă să micşorez puţin durerea unui tânăr, care odată era plin de viaţă şi fericit. N-am încercat să-mi spun părere şi nici n-o voi face, nu sunt în măsură… Nu mă pot pronunţa nici asupra durităţii de care este cuprins, o rană, într-adevăr, poate schimba un om…Pot doar să zic că: e păcat să se piardă o iubire ca-n poveşti aşa cum a fost a voastră, dragii mei…

De ce nu ştim să împărtăşim sentimentele? De ce nu putem pătrunde în adâncul sufletului celui din jur, celui apropiat? De ce nu suntem sinceri şi deschişi? De ce inima ne este îngheţată şi încuiată cu mii de lacăte? Oare, dacă am putea face toate aceste lucruri n-am fi mai fericiţi? Sunt sigură că putem, trebuie doar să învăţăm să ne trăim clipa, să trăim fără prejudecăţi, fără frica că putem fi trădaţi, fără teama de a suferi…şi până la urmă: şi ce dacă vom fi trădaţi? Şi ce dacă vom suferi? Şi ce dacă vom fi înşelaţi? După fiecare cădere, există o ascensiune. După ploaie, întotdeauna iese soarele… Viaţa este facută din bine şi rău, pe care trebuie să ni-l asumăm.

Omule, deschide-ţi inima şi fii fericit! Încarcă-ţi gheoznadanul cu sinceritate, cu bunătate şi lasă-te cuprins de vraja iubirii, nu fi în starea continuă de încordare! FII LIBER ŞI VEI FI FERICIT!

MALADIA TIMPULUI

69280_175986875883286_597702505_nLectura este, probabil, acel ceva care ne ajută cel mai mult în viață, ne ajută să ne aflăm în continuă creștere. Ea ne luminează gândurile, ne călăuzește viața și ne încălzește sufletul; este purtătoarea de înțelepciune și noi trebuie să furăm aceasta pentru a reuşi.

Însă „trăim în țară în care oamenii nu au niciodată timp să citească. Sau nu își fac. Cărțile sunt trecute în uitare, cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună. Praful anilor de incultură și agitație ieftină se așterne cu nonșalanță peste viața unor oameni căzuți în resemnare. Îngustează destine, periclitează vise și întristează vieți. Atacă personalități și caractere. Înșeală încrederea în reușită”. (Octavian Paler)

Am găsit întâmplător fragmentul citat mai sus și am observat că societatea de azi se ilustrează perfect în cele spuse de Octavian Paler.

Dar unde mergem?

Cu regret…ne îndreptăm cu pași repezi spre risipă de vise și  spre insensibilitate. Poate veți spune că sunt prea dură, dar cum explicați faptul că bibliotecarii se plâng că  nu au cititori și cărțile discută numai cu praful care se sedimentează pe copertele acestora? Doar primele rafturi rămân a fi mai îngrijite, pentru că micuții de la școală, în trecere, își amintesc că profesoara le-a spus să citească o poveste, ca a doua zi să fie relatată în clasă.

E mare păcat că valoarea enormă a mapamondului este lăsată pe rafturile bibliotecilor să se plictisească în singurătate. Regăsim atâtea gânduri și atâtea experiențe într-o carte și e absurd să ne lipsim de plăcerea de a citi și de a ne delecta cu mesajul acesteia.

În peisajul lumii de azi, când civilizația de consum a tehnologiilor e concentrată spre achiziții materiale și pe câștigul banilor, soarta cărților este UITAREA…Puțin dintre noi se opresc la o librărie pentru a cumpăra o carte sau la o bibliotecă pentru a se odihni în lumea nemărginită a gândurilor frumoase.

Lectura pentru fiecare din noi trebuie să fie o necesitate, o obișnuință care s-a adâncit în activitățile noastre de zi cu zi, trebuie să constituie masa principală a sufletului. Întâlnirea cu cartea trebuie să fie cea mai frumoasă, mai interesantă și așteptată activitate din fiecare zi, dar, de fapt, de ea mulți nu-și aduc aminte.

576150_178373475644626_2020163096_n

NU SE CITEȘTE!

Iată replica principală din scenariul societății noastre.

Cu câteva zile în urmă, am fost în vizită la prietenii noștri sinceri și fedeli, cărțile, la Biblioteca OVIDIUS din capitală. Dar cu indignare am constat că mulțimea de cărți ce se găsesc acolo  sunt date uitării. Am observat cu tristețe, în privirea și vocea doamnei Ana o dezamăgire profundă.

„Nu se citește! Elevii și studeții vin la bibliotecă doar atunci când au nevoie de informații sau de un roman, o poezie  pentru ore, dar nu vin să spună că vor să citească o carte bună!” asta mi-a spus când m-am apropiat de ea și am inițiat o discuție. Și această întâmplare m-a pus pe gânduri și m-am întrebat în sinea mea dacă se mai citește, astăzi.

Dar, haideți să ne răspundem la întrebarea: cîți dintre noi savurează zilnic apa cristalină a izvorului nesecat de idei?

Răspunsul este unul trist. Societatea de astăzi, în special, tinerii sunt învăluiți mai mult de noile tehnologii, astfel, uitând să-și hrăneasă sufletul măcar, din cînd în cînd, cu o frază încărcată cu profundele gânduri ale unei cărți. Mereu suntem prea ocupați atunci cînd vine vorba de a face ceva util sufletului nostru, suntem prea obosiți pentru a citi, prea grăbiți pentru a asculta durerile aproapelui nostru și pînă la final ajungem a fi niște roboției ai timpului, ce zi de zi se avîntă în agitația vieții cotidiene.

Și constat cu  mare regret că se uita a rămâne față în față cu o carte!

Fiți siguri ca o carte, o revistă, un ziar, un rând citit ne face ziua mai frumoasă, mai bogată sufletește!

O pagină, un rând, citește tinere!

Oferă un masaj cu cremă hrănitoare sufletului tău și vei observa cum dispar rândurile adânci de neștiință!

Doina SOLTAN

Studentă Facultatea de Litere, anul III

Limba și Lit. Română – Limba Engleză (nr.1)

Apărut în Ziarul UNIVERSITATEA (USM)