Sunt o poezie şi mă transform în veşnicie…

 

Dor de iubire…Dor de mamă…Dor de patrie…

Dor de copilărie…Dor de linişte…Dor de Vieru..

big-chisinau-si-iasi-in-lumea-lui-grigore-vieru

Mă regăsesc în osteneala ta poetică, maestre, în sfântul cuvânt vierian şi călătoresc prin versurile ce-ţi poartă toga aristocrată a tradiţiei, a dragostei şi a patriotismului…

Cuvintele-ţi sunt  pâinea cu care îţi hrăneşti poporul, cu care le alinţi foamea de limbă, de patrie şi de mamă. Cuvintele-ţi sunt apă cu care îţi potoleşti poporul de setea de adevăr, de fericire şi de dragoste. Cuvintele-ţi sunt buze cu care săruţi rănile sufletul poporului tău, îndulcindu-i durerea amară…

Ascult seară de seară claviatura poetică ce îşi revarsă asupra mea simfoniile. Poete, sufletul îţi este o carte pe care ai  tradus-o în poezie şi cuvânt, îţi este un castel ce-adăposteşte o lume-ntreagă…Poete, zbor pe aripile gândurilor tale şi văd cum te înalţi spre veşnicie.

Ne-am încumetat toţi să studiem din Abecedar şi Albinuţa, Iliada şi Odiseea  copiilor moldoveni, care au făcut plimbări printre toate registrele limbii, trăind emoţii la superlativ şi devenind rodul trudii tale.

Poezia e cântecul ce alină sufletele sensibile, melodia ce răsună în fiecare din noi, rugăciunea ce o rostim la greu şi deznădejde.

Grigore Vieru a creat o lume a cuvintelor ce înnaripează orice inimă, care cucereşte orice suflet. Clapele cuvintelor lui şi-acum se-aud, şi-acum mai sună, şi-acum mai cântă…

grigore_vieru

Cititorul: Maestre, mama ţi-a  fost călăuză, mama ţi-a fost inspiraţie, mama ţi-a fost sensul vieţii…

Poetul: Da, copile…Când m-am născut, pe frunte eu / Aveam coroana-mpărătească: /A mamei mână părintească, / A mamei mână părintească,

Cititorul: N-ai confundat, maestre, nicicând iubirea de mamă şi femeie…Ce-i iubirea?

Poetul: Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă, băiete. (Mişcarea în infinit)

Cititorul:  Ce caută omul toată viaţa, maestre?

Poetul: Omul/ viaţa întreagă/îşi caută propriul mormânt…

Cititorul: Eminescu…o carte a vieţii…

Poetul: Ai dreptate băiete…S-o lăsaţi aşa, deschisă, / Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe / Ce n-a reuşit nici tata.

Cititorul:  Ce-i limba maternă? Ce-i graiul? Ce-i vorba română?

Poetul: În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge,  / În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poţi s-o mângâi, /Iar bucuria /S-o preschimbi în cânt.

Versurile lui Vieru au capacitatea de a ne  ului, de a ne minuna, de a ne transmite beţia de a trăi frumos, de a trăi prin ceea ce numeşte el patriotism şi adevăr. Marele poet al copiilor, al mamelor, al taţilor, al tinerilor logodeşte cuvintele cu delicateţe şi rafinament, astfel, creând cea mai magică nuntă a specificului nostru naţional. El a ştiut să grafeze pe cuvinte atâtea nuanţe, atâtea latente secrete, dându-le fiinţă din propria-i fiinţa, dându-le respiraţie din propria-i respiraţie, dându-le viaţă din propria-i viaţă.

Ana Blandiana spunea: am crezut întotdeauna că poezia nu trebuie să strălucească, ci să lumineze, într-adevăr, poezia lui Vieru nu străluceşte, ea luminează sufletele tuturor, începând cu cei mici şi finisând cu bunicii noştri. Într-o societate a inovațiilor tehnologice, Grigore Vieru creionează imaginea a ceea ce numim noi suflet curat.

M-am luat de mână cu creaţia lui Vieru şi mi-e greu să mă despart, mi-e greu să las să cadă praf pe ochii sfinţi ai marelui poet şi…n-am să fac aceasta niciodată…

Toţi suntem o oază de linişte, doar mama, limba, ţara, casa, dragostea din poezia lui mai şoptesc cuvinte de aur pentru prea plinul emoţional al regretatului nostru poet.

Dar, staţi! Vieru e viu! Are discipoli, are admiratori, are lacrimi ce încă mai udă gradina-i plină de poezii. El trăieşte! Trăieşte în noi, în inimile noastre, în conştiinţa noastră. E un  OM ce găzduiește în biblioteca sufletului său numeroase monografii de admirație… E un POET ce trăiește prin creaţia sa, prin cuvânt, prin frumusețea vieții colorată de profunzimea slovei.

Taina care ne apără…după cum spuneai, poete, e creaţia vieriană minunată dedicată mamei, patriei, limbii şi iubitei …

Nu ştiu dacă există un secret al fericirii, nu ştiu dacă cineva are vreo taină legată de această stare, dar pentru mine fericirea este că sunt un discipol al maestrului Vieru, că sunt unul din fii lui, că sunt un fir de iarbă mic şi neînsemnat din marea lui grădină.

Sunt flămândă de  vocea-i sinceră și gravă, de dăruirea lui în arta poetică, de farmecul personalității lui, de maiestria lui, de…de tot ceea ce înseamnă Grigore Vieru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s