Textul poetic între literatură, lingvistică şi didactică

Doina SOLTAN, prof. de limba şi lit.rom.-limba engleză

Colegiul de Transporturi din Chişinău

Un text poetic poate fi revelator nu numai prin ce transmite, dar şi prin ce încearcă să ascundă. (Gavriil Stiharul)

Textul poetic nu este o simplă enunţare a unor stări, poezia este trăirea în sine, este emoţia arzătoare.

Pentru Käte Hamburger, liricul „e termenul de opoziţie al genului ficţional. Dacă epicul şi dramaticul sunt considerate, prin grila aristotelică, genuri mimetice, poezia lirică reprezintă genul nonficţional datorită faptului că este alcătuită din enunţuri de realitate, dar fără funcţie de reprezentare, enunţuri considerate autentice pentru că lasă să transpară urmele procesului de prezentare care le-a produs.” [7] Diferenţa specifică faţă de uzul comunicativ al limbajului stă în faptul că liricul are un „eu-origine” indeterminat, care nu poate fi identificat nici cu poetul însuşi, nici cu un alt subiect anume [5], ceea ce ascunde, de fapt, cum observă Genette, o poziţie de compromis în problema caracterului reprezentaţional al poeziei căreia i-ar fi proprie „o formă atenuată de fictivitate”.[3, p. 98.]

Textul liric are o spectru larg de abordare începând cu cea literară şi încheind cu cea culturală şi chiar matematică.

Textul liric interpretat din perspectiva literaturii presupune analiza temei, mesajului, simbolurilor, motivelor, figurilor de stil şi nu în ultimul rând a stării eului liric. Această abordare oferă cititorului/elevului înţelegerea textului la  nivelul sensului poetic.

De exemplu: Fragmentele din poezia lui Eminescu Odă (în metru antic): Când deodată tu răsărişi în cale-mi, / Suferinţă tu, dureros de dulce…/ Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.
– coborârea ca şi în Luceafărul e răspunsul la chemarea iubirii dureros de dulce, dar intrarea completă în nemurire se trăieşte prin lecţia suferinţei din iubire care aduce gustul morţii ca voluptate. Totodată, perpetuitatea morţii e sugerată prin act şi nu moartea ca sfârşit sau ca început. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, / Ori ca hercul înveninat de haina-i; / Focul meu a-l stinge nu pot cu toate / Apele mării .Atins de moarte, el seamănă titanilor, trăieşte moartea arzând de viu, chinuit ca Nesus.

Pasărea Phoenix, motiv al aceluiaşi text poetic, sugerează firul subţire al speranţei de recâştigare a sinelui, purificat prin ardere, renaşterea iluminată de acest rug, de cunoaşterea de sine.

Deschiderea largă, oferită de principiile lingvisticii integrale elaborate de ilustrul savant basarabean E. Coşeriu, „a favorizat apariţia în ultimii ani a mai multor studii ce semnalează necesitatea abordării textului literar dintr-o nouă perspectivă, numită în conformitate cu accepţia integralistă a termenului, tipologică, aceasta implicând cel puţin două aspecte care nu numai că nu pot fi ignorate, dar neasumarea lor poate conduce la impasuri sau chiar la erori de interpretare a textelor literare. Aceste aspecte sunt:

1. Textul (şi implicit conţinutul semantic al acestuia, sensul) trebuie înţeles ca manifestare a activităţii lingvistice creatoare (ca energeia), şi nu ca obiect (ergon);

2. Finalitatea poetică trebuie înţeleasă ca distingându-se tipologic de celelalte finalităţi (pragmatică şi apofantică) într-un moment profund al instituirii sensului, a cărui finalitate intrinsecă este cea a „creaţiei de lumi” [1, p. 167].

Fundamentală ni se pare de aici înţelegerea sensului textual ca procesualitate, acest fapt antrenând în domeniul poeticii aplicate un demers reinstaurator al activităţii creatoare, ceea ce asigură textualităţii poetice o autonomie funcţională ireductibilă.

Cercetătorul clujean Mircea Borcilă oferă patru tipuri funcţionale de poezie: 1a. tip poetic sintactic (poetica lui Tudor Arghezi), 1b. tip poetic asemantic-asintactic (poezia avangardistă) – cu finalitate plasticizantă; 2a. tip poetic semantic (simbolic-mitic) (poetica lui Lucian Blaga), 2b. tip poetic semantico-sintactic (simbolic-matematic) (poetica lui I. Barbu) – cu finalitate revelatoare” [2, p. 185-196].

Ţinând cont de aspectele prezentate propun exemple elocvente de analiză lingvistică:

Interogația retorică propriu-zisă (IRP), în care schimbarea de construcție se produce între pozitiv și negativ: interogativa cu aspect pozitiv transmite informație semantică negativă, iar interogativa cu aspect negativ pune în valoare o afirmație sigură.

Un exemplu semnificativ în acest sens sunt și următoarele versuri: Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? / N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer? (Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

„În interogațiile evidențiate, autorul nu are de întrebat, nici de negat, o face doar formal, căci astfel se accentuează adevărul celor comunicate, acesta din urmă fiind sigur și neatacat.

Aceeași dimensiune a expresivității e potențată și în poezia lui Nichita Stănescu Poem:
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi / şi ţi-aş săruta talpa piciorului, / nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..

Interogația propriu-zisă ce a cuprins toată poezia lui Nichita Stănescu transmite, de fapt, emoțiile eului liric, dorința acestuia de a se convinge că încă este iubit și nu e dat uitării. Prin intermediul acestei  interogații retorice se exprimă mai puternic, mai pregnant ideile și sentimentele eului liric, beneficiind de o mai mare expresivitate.”[8, p. 81]

Referindu-ne la sugestivitatea antonimelor din textele poetice menţionez fapul că „autorul pune în contrast şi  termeni care nu au statut de antonimie în sistem.

Pe pămînt avem de toate / Și mai bune și mai rele / Bune, rele, / Și-nchisori și libertate / Și-a putea și nu se poate / Și noroi și stele.  (A. Păunescu)

Termenii din ultimul vers, noroi și stele, sînt puși în contrast nu pe baza sensurilor lor denotative, ci pe baza unei valori simbolice, frecvent utilizată în literatură. Efectul contrastului este cu atât mai mare, cu cât crește distanța semantică dintre cei doi termeni antitetici, prin asocieri cât mai îndrăznețe.

D. Matcovschi  exploatează cu multă măiestrie potențialul antonimelor, printre care și antonimele adjectivale alb-negru. Una din poeziile sale așa se și intituleaza: Alb-negru, din care  vom cita doar fragmentele ce constituie antiteza, contrastul.:

Alb e văzduhul / Pe care-l respir  / Alba-i hîrtia  / Negru-i văzduhul / Pe care-l respir,  / Neagră-i hîrtia.

Opoziția dintre alb și negru în această poezie este o opoziție dintre atitudini și sentimente contrare-doar tot coloritului vieții este redus fie la culoarea albă, fie la culoarea neagra. O astfel de situație vădește o maladie grea, de care dorește să se vindece eroul liric din poezie, ca, vindecîndu-se, să poată vedea și aprecia viața și mediul ambiant în culorile lor adevarate, naturale.

Fiind exprimate prin epitete metaforice, antonimele adjectivale sporesc la maxim efectul contrastului, deșteptînd cititorului sentimente și emoții puternice și profunde.

Folosite ca epitete în componența unor metafore simbolice, antonimele adjectivale construiesc antiteze de o plasticitate, sugestivitate şi emotivitate copleşitoare, provocînd imagini vii şi impresionante. ”[9, p50]

Textul poetic în didactică contribuie esenţial la dezvoltarea capacităţii de interpretare, exprimare a opiniei, stimulează spontanietatea şi creativitatea, dezvoltă spiritul de cooperare, înţelegerea şi toleranţa faţă de opinia celorlalţi etc.

Didactica deţine o gamă largă de metode moderne şi tradiţionale ce facilitează înţelegerea textului poetic din diferite perspective.

În susţinerea ideilor prezentate sunt şi  următoarele exemple :

Brainstormingul cu mapa de imagini stimulează fenomenul de asociaţie a ideilor, valorifică şi capacităţile intelectuale ale fiecărui elev, evitând blocajul de orice natură (cognitiv, emoţional). Procedura de aplicare a metodei respective este următoarea:

– După lectura cognitivă a poeziei, se citeşte problema în faţa clasei (ex.: „Ce realitate descoperă / creează G. Bacovia în poezia Lacustră?”);

– Se organizează un brainstorming oral cu toată clasa (elevii propun diverse variante de răspuns);

– Se prezintă o imagine (ex.: Îngerul călător de Gustav Moreau);

– Urmează brainstormingul individual inspirat de imagine. (Fiecare elev notează toate ideile ce-i apar în urma receptării imaginii, având ca reper întrebările: „Ce sugerează imaginea?”, „Ce idei îţi apar privind-o?”);

O altă metodă este Jocul figurilor de stil . Procedura de aplicare a ei este următoarea:

– Se propun termenii-cheie ai poeziei (ex.: poezia Iarna de V.Alecsandri: iarnă, nori, troiene, fulgi, plopi, întindere, sate, soare, sanie);

– Elevii atribuie fiecărui cuvânt însuşiri, acţiuni neobişnuite, obţinând astfel sintagme inedite. Pentru a le facilita munca, profesorul le poate oferi următorul model:

iarna (cum este?) __________, __________, __________ .

întindere (ce fel de?) __________, __________, __________ .

fulgii sunt asemenea __________, __________, __________ .

– Se discută, din perspectiva originalităţii şi a conotaţiilor, îmbinările de cuvinte formate („Care va impresionat mai mult şi de ce?”, „Ce semnificaţii comportă?”); [6, p.69]

O concluzie generală ce se degajă din cele ilustrate este ca textul liric facilitează dezvoltarea multilaterală a elevului, are un spectru larg de abordări diferite, poate deschide uşi valoroase de cunoaştere şi aprofundare în sensuri de nepătruns.

În orice domeniu, cercetarea, înţelegerea are ca obiectiv cunoaşterea profundă. În sfera înţelegerii şi interpretării textului poetic, cunoaşterea înseamnă depăşirea plăcerii empirice provocate de lectura operei şi pătrunderea în straturile ei de profunzime, în vederea identificării sensurilor ascunse ale acestuia.

Cercetătorul francez, J. Jean-Louis, menţionează: ,,Poezia intimidează: Nu îndrăzneşti să ţi-o apropii, pentru că nu ştii cum s-o iei.” A şti cum să iei poezia presupune a găsi căile de acces către centrul inimii ei.

Bibliografie:

 

  1. BOC Oana, Textualitatea literară şi lingvistica integrală, Cluj, 2007, p. 167).
  2. BORCILĂ M., Contribuţii la elaborarea unei tipologii a textelor poetice, în SCL, XXXVIII, nr. 3, p. 185-196
  3. GENETTE Gérard, Introducere în arhitext. Ficţiune şi dicţiune, traducere şi prefaţă de Ion Pop, Bucureşti, Editura Univers, 1994, p. 98.
  4. GOT Mioriţa, Rodica Lungu, Literatura română-Piteşti:Nomina, 2007
  5. HAMBURGER Käte, Logique des genres littéraires, Paris, Seuil, 1986.
  6. ŞCHIOPU Constantin, Metodica predării literaturii române- Chişinău: 2009
  7. BODIŞTEAN Florica, Propuneri pentru o clasificare modală a liricului //Limba română, nr.9-10, 2009
  8. SOLTAN Doina,  Interogaţia retorică-sursă de expresivitate//Rezultatele comunicărilor ştiinţifice: Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti, 25-26 aprilie 2013
  9. SOLTAN Doina, Antonimia-sursă a expresivităţii // Rezumatele  comunicărilor de la Conferinţa intreuniversitară Educaţie prin cercetare-garant al performanţei învăţământului superior. 2-4 mai 2012
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s