ÎMBRĂŢIŞAREA DESPĂRŢIRII!!

Citisem în cartea Irinei Binder, în care de fiecare dată când mă reîntorc la rândurile acesteia găsesc realitatea refelectată perfect, sentimentul de repudiere al despărţirii.

Asemenea ei:

urăsc despărţirile de oameni dragi şi speciali;

urăsc despărţirile de locuri ce ascund misterul momentelor de maximă fericire;

urăsc despărţirile de clipe;

urăsc, urăsc cu desăvârşire despărţirile, pentru că atunci când spui adio unei persoane, unui loc, unor momente îţi rănesc inima…şi ea, la rândul ei, sângerează mult, prea mult timp…

Încă mai sângerează rana lăsată de despărţirea anilor de liceu, de profesori, de colegi, de CASĂ, de PĂRINŢI, de CURTEA, unde am copilărit, de nucul de lîngă poartă…

Încă mai sângerează rana lăsată de despărţirea de căminul studenţesc, unde am trăit clipe de neuitat în trei ani de zile. În ziua când am plecat, sufletul meu era cuprins de sentimente de nedescris, parcă de regret, pentru că nu voi mai sta în curtea acestuia cu prietenele, nu voi mai colinda străzile din jur, parcul din apropiere cu acelaşi sentiment, cu aceeaşi poftă de noi aventurei de care numai vârsta studenţească e în stare s-o trăiască, parcă de bucurie că m-am numărat printre oamneii fericiţi ce ai avut deosebita posibilitate de a trăi clipe de neuitat într-un loc deosebit…

Iată că ziua de 27 iunie 2013 a mai „înregistrat” o despărţire. De data aceasta este de locul şi oamenii cărora le sunt extrem de recunoscătoare. Graţie lor am ajuns cine am ajuns…

Blocul Central al Universităţii de Stat din Moldova

Blocul Central al Universităţii de Stat din Moldova

După ce preşedintele comisiei de evaluare a examenelor de stat a anunţat rezultatele susţinerii tezelor, când toţi erau veseli că au finisat ciclul I Licenţă, eu am trăit sentimente triste deşi ne felicitam unii pe alţii pentru realizările deosebite obţinute nu numai la examenele de stat, ci şi în decursul acestor ani deosebiţi pentru fiecare. Tristeţea mea a fost adusă de doamna ce ne-a ghidat la mai multe cursuri de bază, de doamna care ştie a ajunge la inima fiecărui student. M-a îmbăţişat, m-a sărutat şi mi-a mângâiat inima cu fraze pătrunzătoare aşa cum o făcea de fiecare dată…

Încă din anul II, de la orele de curs Dna. Tamara Cristei zicea de nenumărate ori că sunt fata cu cei mai expresivi şi frumoşi ochi, pe coridoarele facultăţii mă întâlnea şi mereu era cu cuvinte frumoase la adresa mea şi, dacă e să fiu sinceră, nu puteam înţelege de ce…pentru că nu n-am avut un profesor cunoscut sau rudă sau mai ştiu eu ce. Iată că în dimineaţa zilei când emoţiile ne înconjurau emoţii groaznice înainte de primul examen de stat, această deosebită doamnă s-a apropiat, mi-a zâmbit, m-a îmbăţişat şi mi-a urat mult succes, dar din păcate emoţiile au făcut în aşa fel că n-am realizat susţinerea oferită. În ziua susţinerii tezei îmbătată de poezia unui poet de primă valoare ca Ana Blandiana, înconjurată de mesaje de susţinere şi felicitare, am trăit, din păcate, cea mai dureroasă despărţire…O dezpărţire ce a cruţat 3 ani de studenţie, despărţirea de momente deosebite în care mă simţeam regină, de ore de curs şi seminare, de conferinţe, de profesori, de colegi şi de multe altele…

Sufletul a îmbăţişat facultatea care m-a format mai întâi ca om, apoi ca profesionist, care a pus temeliile unui destin, unei iubiri, unui succes, unui om ce tinde spre perfecţiune…

Facultatea de Litere, USM

Facultatea de Litere, USM

Mi-e greu, dar…Adio FACULTATEA DE LITERE, USM, mai învăţat să iubesc, să studiez, să fac cercetări ştiinţifice, să apreciez şi mai mult ceia ce mă-nconjoară, să urc treptele succesului, să trăiesc frumos în ÎMPĂRĂŢIA CUVÂNTULUI!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s