Trăim în vise de necuprins și ne-amăgim noi singuri,
Ratată-i speranța ce zâgîrie a noastră inimă.
Încercările de bine sunt grele,dar iubirea? iubirea-i prea sublimă…
Și neputând trăi închidem inima în mii lacăte de figuri.
Amară-i dezamăgirea și dulce e iubirea
Spreanța însă și lupta nu-s infinite,
Sunt lângă noi și lângă greul libertății noastre prea râvnite
Și ne înădușă praful singurătății, și ne sufocă părăsirea…
Totul se schimbă, apa, aerul și clipa
Chiar și inima iubită, chiar și viața.
Se ruinează tot. Dar oare ruina străjuiește și visul meu ?
Știu zadarnică e lupta și zadarnică sunt eu…
Reclame
