ACTUALITATEA OPEREI LUI I.L. CARAGIALE

 

SOLTAN DOINA, studentă anul II, Facultatea de Litere, USM

CAZACU ADRIANA, dr., conf. Univ., conducător științific

I.L.Caragiale  este fondatorul  comediografiei românești, posesorul unui limbaj propriu, energic, inconfundabil. I.L.Caragiale a desăvîrșit teatrul de satiră socială. Într-o perioadă de prefaceri și frămîntări sociale determinabilă istoric, suprinzîndu-și contemporanii de la porțile orientului pendulind între două culturi, între doua vîrste, nelimpezi sufletește și moral, nesincronizați cu spiritul european al vremii. Utilizînd cu abilitate comicul de limbaj și de situație, generat de contrastele existente între formă și fond, între ceea ce erau personajele sale  în realitate și ceea ce voiau să pară a fi în ochii concetățenilor lor, I.L.Caragiale a realizat personaje tipice memorabile, ce fac concurență starii civile. Este la Caragiale un umor inefabil, independent de orice observație ori critică, constînd în caragialism, adică într-o maniera proprie de a vorbi.

Ne întrebăm : Cît de actual este astăzi Caragiale?

În ce constă actualitatea sa nu e greu de observat. Pe scurt, viaţa politică şi morală românească pare a se inspira, după 1989, ca şi în alte momente istorice, din opera lui Caragiale. Al. Paleologu a mers pînă la a susţine că democraţia parlamentară în genere, păstrează ceva din spiritul caragialian. Atitudinile şi limbajul clasei politice actuale seamănă izbitor cu cele din Momente ori din piesele de teatru, care descriau tot o tranziţie. Caţavencu, jupîn Dumitrache, Trahanache, Tipătescu, cetăţeanul turmentat, Dandanache, Didina, Nae, lanţul slăbiciunilor, triumful talentului, Domnul Goe şi atîţia alţii nu mai sunt personaje ori situaţii literare. Societatea noastră e plină de ele. Eroii lui Caragiale se află printre noi. Uitaţi-vă în jur, deschideţi televizorul, răsfoiţi presa, ciuliţi urechile şi-i veţi recunoaşte.

Ar trebui adăugat că actualitatea temelor, preocupărilor, limbajului etc. din opera lui Caragiale a fost dublată, în deceniile din urmă, de numeroase tentative de actualizare a scriitorului. Actualizarea nu constă în încercarea de a-l păstra în actualitate. Ea, de altfel, nu priveşte sentimentul comun al românilor că satira caragialiană continuă a avea obiect, în pofida enormelor schimbări din societate. Actualizarea este, aş zice, omagiul pe care breasla literară şi actoricească l-a adus lui Caragiale, voind a vedea în el un “contemporan al nostru”, nu doar ca observator social şi moral, dar şi ca modalitate artistică de a trece în literatură observaţiile. Un studiu al lui Al. Călinescu de acum cîteva decenii demonstra cum pot fi citite schiţele lui Caragiale în cheie modernă. Altul, al lui M. Iorgulescu, identifica marea trăncăneală din Caragiale cu zgomotul ideologiei şi retoricii comuniste. E. Ionescu a profitat din plin de teatrul înaintaşului său spre a crea o formulă dramatică revoluţionară, dar în care spiritul caragialian se păstra destul de bine. Regizorii au pus în scenă piesele (Noaptea, Scrisoarea, Conu’ Leonida) ca şi cum ele ar fi fost concepute astăzi.

Apelînd la opera lui Caragiale ca instrument de înțelegere a prezentului, aș vrea sa mă opresc, fie și pentru a exemplifica, asupra unei realități a momentului actual: relația presă-politică. Urmărindu-l pe nașul lui Rica Venturiano, vom descoperi cîteva trăsături de esență ale acestei relații de o deosebită importanță pentru democrația de azi.

Lumea lui Caragiale surprinde chiar de la început prin ceea ce am numi puterea presei. E vorba, mai întîi, de puterea exercitată asupra lumii politice. În O scrisoare pierdută, de exemplu, prefectul și partidul de guvernamînt se dau de ceasul morții ca să impiedice publicarea scrisorii compromițătoare. La rîndu-i, Zoe e în stare de orice pentru ca documentul să nu apară în presă. Îl cheamă pe Cațavencu, îl roagă, îi promite că-i va sprijini candidatura. În ciuda bunei păreri pe care o au jurnalistii nostri despre ei înșiși, presa de azi nu are puterea presei din lumea lui Caragiale. Deși mijloacele sînt aceleași: publicarea dosarului pentru a te scoate din jocul politic.
Și, totuși, prin unele note, lumea lui Caragiale se apropie de lumea noastră de azi. Ce face Trahanache pentru a contracara publicarea documentului compromițător despre Zoe? Anunță că, la rîndu-i, a descoperit un document compromițător despre Cațavencu. Deși, Caragiale nu ne-o spune, noi știm însă, că documentul urma să fie reprodus în presa pro-Putere. Cautînd o paralelă între trecut și prezent, vom regăsi gestul lui Trahanache în intreaga presă de azi. Pentru scoaterea din joc a unui adversar, se apeleaza la publicarea unui document compromițător.

Nu numai politicieni precum Cațavencu, dar și oamenii simpli cred în eficiența scandalului din presa. Putem raporta la situația noastra politică. De mai bine de 4 ani „cetățeanul turmentat ” din RM te întreabă cu cine votezi sau pe cine să voteze, nu se  poate alege președintele țării, iar în presă găsim tot felul de aberații privint imaginea candidațior și a fracțiunii democratice.

Opera caragialiana este și are sa rămînă actuală nu doar prin funcția referențială directă, prin virtutea de a semnala fascinant defecte inerente eternului omenesc, ci și prin ceea ce relevă inaparent, chiar involuntar, poate.

Sintetizînd cele afirmate, nu pot decît să reiterez că, esențialmente, creația lui Caragiale sînt și rămîn actuale prin eternul uman inclus în figurile, decorurile și limbajul de epoca. Expresii ale climatului moral „balcanic”, personajele  încarnează trăsături ale sufletului omenesc veșnic. Nu numai trăsături înjositoare. Versatilitatea, superficialitatea, frivolitatea, laudarosenia, înclinația spre parazitism le fac detestabile, însă tot atît de caracteristice naturii lor sînt însușiri ca vioiciunea, suplețea, agerimea mintală, și altele, de același gen, care le confera un incontestabil farmec.

Pesonajele lui Caragiale cumuleaza nu doar defecte, ci si anumite atribute pozitive ale umanitatii eterne.

Bibliografie.

  1.  Călinescu George. Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. – Bucureşti: Minerva, 1988.
  2. Leu Paul. Universalitatea și actualitatea operei lui I. L. Caragiale.//Revista de Lingvistică și Stiință Literară, 1993, Nr.2
  3. Preda Marin. Derspre actualitatea lui I. L. Caragiale.// Basarabia, 1992, Nr. 6
  4. Coroiu Constantin. Caragiale, mereu Caragiale.// Convorbiri literare, 2008, Nr.1
  5. Coroiu Constantin. Eternul Caragiale de fiecare zi.// Convorbiri literare, 2007, Nr.2
  6. Săvoiu Adrian. I. L. Caragiale, contemporanul nostru?// Limbă și Literatură, 1998, vol. III-IV
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s