SECRETUL ARTEI ORATORICE – SĂ FII PASIONAT

Oratorul-anului-2012

În această zi frumoasă de iarna o mulțime de  tineri au ieșit din zona lor de confort și au venit să participe la Concursul Național Oratorul Anului 2012, ediția a doua.

Treziți pe la orele 6.00-7.00 ne-am făcut curaj, ne-am luat discursurile la tema Îmi las zona de confort atunci când… în memorie, lăsându-ne pătuțurile calde, somnul dulce și am pornit prin nămeții mari spre ASEM.

De ce? Pentru că suntem tineri ce nu place rutina, cărora nu le este frică să schimbe ceva în viața lor, să țină un discurs în fața unor adevărați specialiști. Pentru că vrem să cunoașten alți oameni și cum a spus un participant, din păcate nu mi-am notat numele, „am venit aici să fac cunoștință cu o domnișoară frumoasă și de ce nu să mă și îndrăgostesc…”

Am participat pentru prima dată la acest concus și am avut deosebita plăcere să mă delectez cu discursuri deosebit de  frumoase, reușite și, cu părere de rău, mai puțin reușite.

Trebuie să vă spun că tinerii s-au pregătit foate bine însă, spre regret, unii nu au deloc grijă de limbajul lor și continuă să comită greșeli grave în vorbire. Eu și prietena mea, Tatiana, care e licențiată în filologie, ne-am indispus enorm de mult din cauza acestui fapt.

De nenumărate ori, participanții în discursurile lor au utilizat „rutieră” în loc de „microbus” sau „maxi-taxi”, ceea ce este  greșit și trebuie de memorizat/ înteles acest lucru, odată și pentru totdeauna.

Aș vrea să vă întreb pe voi, fetelor, în copilărie „v-ați jucat  în păpuși” sau v-ați jucat cu păpușele (așa cum este corect)? Dvs aveți „o groază de confort”, „vă săturați de aceleași persoane? Dar, spuneți-mi vă rog, de când persoanele se mănâncă, ca să te saturi de ele?

Acestea sunt doar câteva din greșelile comise de participanții acestui concurs, greșeli care nu trebuie să-și aibă locul în discursurile lor. De asemnea, trebuie să se acorde și o atenție mare la  acordul articolului posesiv, pentru că am impresia că acesta se utilizează la îmtâmplare sau, nu știu, nu se cunoaște nimic despre el, despre regulile lui.

Și, chiar e păcat… avem o limbă atât de frumoasă, atât de melodioasă și noi o urâțim cu calchieri din limba rusă, cu  tautologii, cu echivocuri de tot felul și multe altele…

O să conchid cu ideea că: știți… e extraordinar să te afli în fața unui auditoriu de diferite vârste, cu diferite interese, cu diferit statut social și să poți să vorbești liber, și să știi că ești ascultat. E, pur și simplu, magnific;  sunt niște emoții speciale…emoții ce le trăiești, poate, o singură dată în viață.

Cu siguranță mă număr printre tinerii speciali ce au avut ocazia să participe la un astfel de concurs…

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea spune că:Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine însuşi.

Noi, astăzi, în povestea oratoriei ne-am stăpânit emoțiile și am evadat din zona noastră de confort, unde e călduț și bine, unde puterea obișnuinței își spune cuvântul și am adăugat în palmaresul nostru, a tânărului activ, o nouă experiență…

Organizatorilor le mulțumesc că ne-au oferit această posibilitatea și le urez mult succes la organizarea celorlate concursuri privind oratoria.

16 decembrie 2012

Doina SOLTAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s